care apelează la imaginaţie. O masă, un scaun şi o puşcă. Doar de atât a avut nevoie regizorul Claudiu Goga ca să declanşeze un spectacol care ar rămâne la fel de puternic, la fel de care apelează la imaginaţie. O masă, un scaun şi o puşcă. Doar de atât a avut nevoie regizorul Claudiu Goga ca să declanşeze un spectacol care ar rămâne la fel de puternic, la fel de vizual, chiar dacă publicul l-ar vedea cu ochii închişi. Pentru că totul se petrece în închipuirea fiecăruia, a actorilor şi a spectatorilor. Dialogurile mitraliate de pe scenă înmărmuresc şi ţin în priză atenţia. Un fals ziarist şi un laureat al Premiului Nobel se întâlnesc pe o insulă pustie să discute despre dragoste, despre reţeta succesului în literatură, despre umanitate. De 15 ani izolat pe un tărâm în care iarna ţine o eternitate, Abel Znorko (Alexandru Repan) şi-a ţinut de urât prin scris, reuşind să revoluţioneze literatura cu cel de-al 21-lea roman al său. Un roman de corespondenţă. 15 ani de scrisori, zi de zi. O femeie care îl iubeşte şi care este iubită, la rândul ei, de un alt bărbat. Un cerc parcă deloc vicios, în care iubirea, drog de lux, se consumă cu repeziciune. O piesă pe care, mai departe, n-o poţi povesti, pentru că naraţiunea nu este suficientă pentru a reda emoţiile captive în sufletul personajelor. A le enumera înseamnă să comiţi un sacrilegiu. "Variaţiuni enigmatice" este titlul unei piese muzicale a compozitorului englez Edward Elgar, recurentă pe teritoriul de bătălie a orgoliilor. Doi bărbaţi. Nu s-au cunoscut niciodată, dar îşi dau seama că iubirea i-a legat într-un mod nevăzut. Destăinuirile şochează. Vocile lor preiau, rând pe rând, conducerea în încleştarea emoţiilor. Mutaţi din sala "Horia Lovinescu" în micuţa sală "George Constantin", actorii Mircea Diaconu şi Alexandru Repan au entuziasmat spectatorii lacomi de teatru, i-au înlăcrimat şi i-au făcut să râdă cu poftă nebun