In masura in care nu vor aparea accidente de parcurs, reimpacarea dintre PNL si PD, pe care o anunta mai multe voci din interiorul Aliantei, ar putea marca o premiera in politica romaneasca de dupa 1989.
E doar o formula retorica sa spui ca liberalii si democratii sint condamnati sa ramina impreuna. Daca tin cu tot dinadinsul, cele doua partide pot sa evolueze pe scena politica si in formule care sa se excluda una pe alta. A persista in incapatinarea de a merge separat ar costa insa, mai ales acum, prea mult.
Aceasta este premisa obligatorie de la care trebuie pornit si de la care, foarte probabil, s-a si pornit cind s-a dat semnalul pentru revigorarea colaborarii dintre cele doua partide.
Dupa premisa fundamentala, au urmat calculele; cinice, probabil, cele mai multe dintre ele, si pragmatice - asa cum li se mai spune cu un cuvint care e pe cale sa isi lase in urma capitalul de negativitate cu care a fost impovarat in primii ani ai tranzitiei romanesti.
Toate in jurul acestei idei: dintre toate aliantele pe care le pot face pe scena politica PNL si PD, aceea dintre cele doua formatiuni politice are cea mai tare logica. Mai e insa ceva, un amanunt care, in masura in care va fi bifat, va pune intr-o lumina noua eventuala reimpacare. Simplu spus: PNL-PD, din nou impreuna, are nu doar logica, ci si o ratiune superioara. Aici ar fi de bifat premiera.
Formula cu FSN plus acolitii sai rosii la putere pina in 1996 a avut logica sa: mostenitorii comunismului si ai Securitatii si-au consolidat pozitia privilegiata pe care, deturnind o miscare populara si folosindu-se de aceasta, au dobindit-o in 1989; Romania a fost vampirizata, trasa in jos intentionat si tinuta la distanta de o lume pe care, scapata din jugul comunismului, o merita.
Schimbarea de regim din 1996 a avut si ea logica: initial, logica eufori