Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Inventar cu ziaristii "buni" si ziaristii "rai"

Publicat in Romania Libera, miercuri 30 august 2006 · ·

Biroul Permanent al PSD a decretat ieri ca "PSD are o relatie foarte proasta cu presa", liderii partidului acuzandu-i pe ziaristi ca ar face parte din tot soiul de conspiratii menite sa "distruga partidul". Sau, dupa cum a declarat Mircea Geoana, "sa destabilizeze partidul din interior". Destabilizatorii ar fi, potrivit pesedistilor, ziaristii care, "la ordinul actualei Puteri", "intoxica si dezinformeaza" astfel incat liderii partidului sa se certe intre ei si sa scada in sondaje. Referindu-se la informatiile referitoare la pesedistii care apar in dosarele de la CNSAS si la cele legate de certurile interne din partid, Dan Nica a spus ca "nu de la PSD pornesc aceste intoxicari". Ilie Sarbu, la randul sau, a declarat ca "cineva are interesul sa lanseze zvonuri", iar Mircea Geoana a explicat ca "lui i se pare ca Puterea incearca sa destabilizeze partidul". Dand ca exemplu articolele aparute in presa dupa Scoala de vara de la Vatra Dornei, liderii PSD au decis ca in cel mai scurt timp sa intocmeasca o harta nationala a presei, un inventar al presei nationale si al presei locale, pentru a le "sorta", adica pentru a alege intre presa favorabila PSD si presa care ataca PSD. Vicepresedintele PSD Dan Nica a explicat dupa sedinta ca partidul vrea sa afle "cate dintre posturile tv si ziare au trecut de sub influenta PSD la partidele Puterii". In schimb, Mircea Geoana a spus ca "PSD vrea sa faca un inventar de presa relevanta, careia partidul poate sa i se adreseze". "PSD, sub actuala conducere, nu are nici un fel de intentie de a imparti presa in buni si rai", a zis Geoana, care a precizat ca totusi,partidul trebuie sa stie pe cine se poate baza pentru a-i transmite mesajele. "Haideti sa nu transformam totul in atitudini malefice, va respectam chiar daca ne suparati!", a spus Geoana in fata camerelor de filmat. Biroul Permanent al PSD a decretat ieri ca "PSD are o relatie fo

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Rusia şi Ucraina continuă atacurile aeriene, în timp ce perspectiva unei încetări a focului rămâne incertă

News.ro acum 2 ore
Rusia şi Ucraina au continuat atacurile aeriene reciproce, provocând răniţi şi pagube, au afirmat oficialii duminică dimineaţa, în timp ce soarta propunerii de încetare a focului în războiul care durează de trei ani rămâne incertă, scrie Reuters. Pr

Prognoza meteo duminică, 16 martie: Temperaturile scad brusc. Unde va ninge

Adevarul acum 46 minute
După ce sâmbătă a fost o zi neobişnuit de caldă pentru această perioadă, duminică temeperaturile scad brusc, cu mai mult de 10 grade, şi sunt anunţate ploi în mai multe regiuni ale ţării.

Oana Creţu, Gelu Drăgan şi Constantin-Titian Filip şi-au depus candidaturile pentru prezidenţiale (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 23 minute
Oana Creţu (PDSU), Gelu Drăgan (independent) şi Constantin-Titian Filip (independent) şi-au depus candidaturile la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidenţiale. În noaptea de sâmbătă spre duminică, BEC a transmis că au fost depuse încă tr

Cea mai sângeroasă lovitură de la începerea armistiţiului în Gaza: Nouă voluntari de caritate, uciși într-un atac israelian

HotNews acum o ora
Cel puţin nouă voluntari de caritate au fost ucişi şi alţi câţiva răniţi într-un atac israelian la Beit Lahia, în nordul Gaza, a afirmat Biroul Presei Guvernului din enclavă, acesta fiind astfel incidentul soldat cu cei mai mulţi morţi de la intrare

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum 9 ore
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

CCR: Au fost înregistrate contestaţii privind deciziile de înregistrare a candidaturilor lui George Simion şi Victor Ponta/ Acestea vor fi soluţionate duminică

News.ro acum 12 ore
Curtea Constituţională a României (CCR) a anunţat că au fost înregistrate, sâmbătă, două contestaţii privind deciziile Biroului Electoral Central de înregistrare a candidaturilor la alegerile prezidenţiale ale lui George Simion şi Victor Ponta. Aces

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

De ce a fost respinsă candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. BEC a publicat motivarea

Libertatea acum 11 ore
Biroul Electoral Central a transmis sâmbătă, 15 martie, un document de patru pagini în care explică motivele pentru care i-a invalidat candidatura la prezidențiale Dianei Șoșoacă.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum 9 ore
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 10 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/18°
lun.

5°/12°
mar.

1°/7°
mie.

1°/8°
Iasi
acum

dum.

3°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-2°/5°
mie.

0°/8°
Constanta
acum

11°
dum.

8°/16°
lun.

5°/10°
mar.

1°/6°
mie.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

dum.

6°/10°
lun.

-0°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/6°
Timisoara
acum

dum.

5°/11°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-1°/8°