Intrarea in lumea sulfuroasa a dosarelor comuniste ne poate contamina daca nu ne luam masuri de precautie Proiectul leninist-stalinist prevedea, in faza initiala, pe linga victoria mondiala a comunismului, si construirea unei limbi universale care sa dea expresie noii realitati. Pozitia regimului comunist fata de aceasta idee a variat de la deceniu la deceniu. Stalin insusi a avut mai multe pozitii contradictorii, creind modelul unei ambivalente care va fi pastrata de regimul sovietic pina spre sfirsitul comunismului. Dictatorul sovietic parea, la un moment dat, a fi renuntat la ideea impunerii limbii ruse ca limba universala, optind pentru crearea unei culturi care sa fie „nationala in forma si socialista in continut”. Totusi, sotto voce, el a cerut mereu rusificarea statelor intrate in sfera de influenta sovietica. Dovada ca Romania, in primii ani postbelici, a fost supusa, ca si restul statelor est-europene, unei campanii agresive de rusificare. Acest proiect a esuat - nu fara urmari. Partea infricosatoare este ca proiectul celalalt, privind crearea unei limbi socialiste „in continut” era cit pe ce sa reuseasca. Imediat dupa instalarea regimurilor comuniste, populatiile ocupate s-au trezit vorbind o novlimba, ciudata, artificiala, rudimentara, violenta. Aceasta limba, care nu ar fi avut cum, in conditii normale, sa se impuna ca limba naturala, avea un teribil aliat: puterea totalitara. De aceea Czeslaw Milosz a vorbit despre logocratie. Odata cu limbajul comunist s-a impus o noua viziune, unica, asupra naturii umane, a societatii, politicii, a trecutului etc etc. Dupa caderea comunismului, revenirea la limba naturala nu este suficienta pentru stergerea urmelor „continutului” inserat social printr-un formidabil aparat propagandistic. Ca sa nu mai vorbim ca nici macar limba de lemn nu a disparut cu totul. S-a convertit doar si s-a privatizat, vorbind acum prin gura