Ratarea Premiului Nobel (mai ales a aceluia pentru literatura) este una dintre piesele de rezistenta din patrimoniul lamentatiei nationale. Vizita in Romania a lui Kjell Espmark, presedinte al Comitetului Nobel pentru Literatura (pina in 2005; membru, in prezent), a readus pe scena corul de tinguiri, lacrimi si suspine.
Chiar ne lipseste un Premiu Nobel pentru Literatura? Raspunsul realist este acesta: „Mda”, dar nicidecum „da” cu gura plina. De ce ne-ar prinde bine o asemenea distinctie? Sa nu ne grabim sa spunem ca Premiul Nobel ar tulbura imaginea clara de provincial pe care o are cultura romana, pentru ca nu ar fi adevarat.
Acordarea acestui premiu in anii precedenti unor scriitori din tari exotice nu a scos din obscuritate tarile de care apartin acestia; cel mult a inzecit sau a insutit tirajele cartilor acestora si le-a rotunjit conturile.
Ar fi bine sa avem un asemenea premiu - mai ales acum sau in viitorul imediat -, pentru ca asta ar inseamna ca, institutional, vom fi invatat cite ceva important despre cum merg lucrurile pe piata culturala occidentala.
Cu alte cuvinte, o asemenea distinctie ar insemna ca vom fi invatat ca valoarea pe care o reclama Premiul Nobel spre a o omologa si a o glorifica nu se impune de la sine, ci trebuie sa parcurga mai multe niveluri de marketizare.
In acest sens, e bine sa reflectam la ceea ce a spus, in cadrul conferintei sale, Kjell Espmark vizavi de lenea romanilor de a face ceva pentru a fi aureolati cu mult rivnitul premiu si mai ales referitor la ineficienta birocratica - institutionala.
Pe de alta parte, exista si neplaceri de diverse grade pe care le-ar provoca dobindirea Premiului Nobel, mai ales a aceluia pentru literatura. Daca am lua unul, ar trebui, de pilda, sa mai asteptam ani buni pentru a mai primi altul, fiindca distinctia cu pricina se acord
