Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dragomir are frică de bulgari

Publicat in Adevarul, miercuri 30 august 2006 ·

Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu este de acord cu fotbaliştii antrenaţi de Victor Piţurcă care au declarat la unison că nu le e teamă de selecţionata vecinilor de la sud de Dunăre şi Preşedintele LPF, Dumitru Dragomir, nu este de acord cu fotbaliştii antrenaţi de Victor Piţurcă care au declarat la unison că nu le e teamă de selecţionata vecinilor de la sud de Dunăre şi crede că echipa lui Hristo Stoicikov este foarte puternică. "Meciul cu Bulgaria, dacă e ceaţă, o să-l văd prin ceaţă. Dacă nu e ceaţă, atunci o să-l văd în condiţii bune", a încercat o glumă Corleone. "Să fiu sincer, mi-e frică de meciul cu bulgarii. Însă dacă îi batem, avem o opţiune puternică pentru ocuparea primului sau celui de-al doilea loc în grupe. Această partidă este la fel de importantă ca şi cea cu Olanda", a adăugat Dragomir despre partida de sâmbătă. Bossul Ligii a susţinut şi că partida dintre Farul şi Steaua nu a fost blat, spunând că altfel patronul "marinarilor" i-ar fi dat pe cei bănuiţi afară din echipă. "Este bine că Bosânceanu a dat amenzi, de asta este patron, să dea prime şi amenzi. Dacă era ceva putred la meciul cu Steaua, mai dădea el amenzi din astea? Dacă era ceva, îi spulbera din fotbal pe jucători, îi dădea pe mâna Procuraturii", a precizat Dumitru Dragomir.

Copos, avertizat Bossul LPF l-a avertizat pe patronul Rapidului că ar putea fi amendat pentru declaraţiile pe care le-a făcut la adresa arbitrajului. "Arbitrajul românesc este bun la această oră. Domnul Copos exagerează, aşa cum exagerează în multe lucruri. Dar fiind patron, are voie să spună ce doreşte. Însă dacă depăşeşte limita regulamentului va fi chemat de comisiile noastre", a răspuns Dragomir declaraţiilor lui Copos, care a spus că conducerea arbitrajului românesc ar trebui să demisioneze în bloc, după ce s-a întâmplat la partida pierdută de Rapid, la Arad, cu 0-1.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut Comisiei Europene să investigheze TikTok, în legătură cu „suspiciuni de manipulare a opiniei publice”

News.ro acum 6 ore
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a cerut, marţi, Comisiei Europene să iniţieze o investigaţie oficială a reţelei de socializare TikTok privind riscurile democratice legate de activitatea sa în România şi a conţinutului electoral difuzat î

Reacția MAE după "îngrijorările "externe" apărute după primul tur al prezidențialelor. "România este ferm angajată în susținerea valorilor democratice"

Ziare.com acum 5 ore
Ministerul român de Externe a transmis, marţi, 26 noiembrie, o reacţie după numeroasele “îngrijorări externe” apărute după primul tur al alegerilor prezidenţiale din România. Oficialii MAE precizează că ”România este ferm angajată în susţinerea valo

BEC a anunțat rezultatele finale ale primului tur. Curtea Constituțională urmează să le valideze

HotNews acum o ora
Biroul Electoral Central a prezentat, marţi, rezultatele finale ale primului tur la alegerile prezidenţiale: Călin Georgescu a obţinut 2.120.401 voturi valabil exprimate, reprezentând 22.94%, iar Elena Lasconi, 1.772.500 voturi valabil exprimate, re

Bolojan: PNL va propune în Parlament reducerea numărului de parlamentari la 300

Mediafax acum 4 ore
Liderul interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că parlamentarii liberali vor propune o amplă reformă a lumii politice. Prin proiect de lege se va susţine reducerea la 300 a numărului de parlamentari. De asemenea, se va solicita reducerea aparatului

Adolescent de 14 ani, în comă la spital. A fost găsit electrocutat lângă un tren. Băiatul are arsuri pe 45% din suprafaţa corpului

Ziare.com acum 3 ore
Incident grav în judeţul Suceava. Un băiat de 14 ani se zbate între viață și moarte după ce a fost găsit inconştient pe vagonul unui tren, în zona Gării Burdujeni, au anunţat, marţi, 26 noiembrie, reprezentanţii Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceav

VIDEO Călin Georgescu, ceartă cu jurnaliștii pe care i-a chemat la o conferință de presă și apoi a refuzat să ia întrebări: „Să știți că și Putin ia întrebări”

HotNews acum 6 ore
Candidatul independent i-a convocat pe jurnaliști pentru ora 17.00 în fața locuinței sale din Izvorani pentru o conferință de presă, dar le-a transmis că nu va lua întrebări și i-a acuzat că „aveți toate răspunsurile”. Jurnaliștii i-au atras atenția

CEO-ul TikTok convocat la Bruxelles. Parlamentul European cere explicaţii în urma cazului Călin Georgescu

Mediafax acum 2 ore
Eurodeputata şi lidera grupului politic Renew Europe, Valérie Hayer cere convocarea directorului TikTok la Bruxelles pentru a lămuri implicarea platformei în campania lui Călin Georgescu. Acest apel vine la doar două zile după victoria-şoc a lui Căl

Proteste în marile orașe ale țării, împotriva lui Călin Georgescu: „Tinerii vă strigă în cor, nu votați un dictator”| VIDEO

Libertatea acum 3 ore
Manifestații anti-Călin Georgescu au loc în mai multe orașe din România. Protestele continuă pentru a doua zi consecutiv, cu sute de tineri adunați în Piața Universității din București și în alte centre urbane, transmit HotNews și News.ro.

Mircea Geoană o susține pe Elena Lasconi în turul II. Ce spune despre Călin Georgescu

HotNews acum 6 ore
Fostul secretar general adjunct al NATO, Mircea Geoană, a anunţat marţi că pentru turul al doilea susţinerea lui merge către Elena Lasconi, „singurul candidat pro-european si pro-NATO rămas în această competiţie”. El a mai spus că ar fi simplistă re

SUA: Kamala Harris „rămâne în luptă” şi ar vrea să mai candideze o dată la preşedinţie

HotNews acum 2 ore
Vicepreşedinta democrată a SUA, Kamala Harris, învinsă categoric de republicanul Donald Trump la alegerile prezidenţiale din 5 noiembrie, le-a exprimat în privat consilierilor şi aliaţilor săi că are în vedere două opţiuni pentru viitorul ei politic

Vremea

București
acum

mar.

2°/8°
mie.

2°/7°
joi

4°/8°
vin.

5°/9°
Iasi
acum

-2°
mar.

-2°/5°
mie.

-1°/7°
joi

3°/9°
vin.

3°/7°
Constanta
acum

mar.

3°/7°
mie.

4°/9°
joi

5°/9°
vin.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

mar.

0°/7°
mie.

4°/8°
joi

4°/7°
vin.

3°/6°
Timisoara
acum

mar.

3°/10°
mie.

3°/9°
joi

7°/11°
vin.

5°/8°