Arpegii pe o coada de linguraARPEGII PE O COADA DE LINGURA
"Nu, nu! Cealalta poarta!", aud in telefon vocea lui Adrian Ordean, dupa ce ma laudasem ca stau de cinci minute cu degetul pe butonul de la sonerie si ca pesemne e stricata. Iau repede degetul din locul cu pricina! Dar tocmai cand ma chinuiam, ramas in fata portii verzi, sa var mobilul la loc in buzunarul de la pantaloni, o usa trantita in dosul ulucilor dese ma impinge de la spate mai ceva ca dulaul de paza din livada de visini a unui "ceapeu", cum zicea un nene la... "teveu". N-am curiozitatea sa vad cine iese, inevitabil, la poarta, ca ma refugiez cat de repede pot in curtea gazdei mele, exact in momentul in care balamalele ruginite ma-njura la unison cu proprietarul lor. Si da vina pe copiii care bat mingea pe trotuarul de vizavi. Asa! Bine le face! Sa nu se mai joace cu soneriile oamenilor!
NASTERE CU DURERI. Intru. Intr-un colt, o vioara. Il intreb daca s-a reprofilat. Gafa maxima! "Daâ de unde!", imi indulceste stangacia cu un zambet domnul Ordean. "O am de mult! In copilarie, cred ca aveam vreo 6 ani, ma dadusera ai mei la un curs de vioara", adauga. "Inceputurile unui violonist sunt o perioada groaznica. Doi ani de zile nu faci, sau eu n-am facut, decat note lungi, niste scartaieli ingrozitoare, iar dupa doua minute iti cade mana de oboseala", isi aminteste gazda mea. "Tin minte ca profesoara imi punea o andrea in dreptul cotului, ca sa-mi pastrez postura corecta. Un fel de episod din «Praslea cel Voinic si merele de aur» transcris pentru vioara", se amuza Adrian Ordean.
PREZENTUL CONTINUU. Politicos, in armonice, calculatorul anunta primirea unui mail. "Una peste alta, insa, mi-a folosit enorm", continua insa domnul Ordean, fara sa-l bage in seama. "Chitara am invatat singur, pe la vreo 14-15 ani. Norocul meu a fost ca aveam cunostinte solide de teorie muzicala. Si-acum am
