Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa peste politicieni

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 30 august 2006 ·

|n avampremiera celei de-a treia partide a finalei Companies' League, competiţie organizată de cotidianul nostru împreună cu Joma Sport, firmă patronată de Teodor Luca, ne-am amuzat la un meci de fotbal care a opus selecţionata presei celei a politicienilor. Iar pentru că, nu-i aşa, nu e cazul să te pui cu presa pentru că întotdeauna câştigă, politicienii selecţionaţi de consilierul judeţean Szalkay Jozsef nu au făcut decât să confirme regula, şi au pierdut cu 3-8. Partida dintre ziarişti şi politicieni a stat sub semnul dorinţei primilor de a îşi reconfirma valoarea, în timp ce politicienii au plecat cu şansa a doua şi cu speranţa că proporţiile scorului nu vor fi uriaşe. Ziariştii au atacat în valuri, aşa că singura armă rămasă politicienilor a fost contraatacul. Szucher Ervin, redactorul şef al ziarului Kronika a făcut un meci mare în poartă, iar principalul marcator al jurnaliştilor a fost Aurelian Grama, directorul general al Zi de Zi şi al ZIARULUI de Mureş, care a reuşit un hatrick. Pe lista marcatorilor din presă au mai figurat Remus Butiurcă şi PRO TV-istul Sorin Tanţoş, ambii cu 2 goluri marcate, şi Ionuţ Oprea şeful departamentului eveniment al Zi de Zi, care şi-a trecut în dreptul numelui un gol. Pentru politicieni au marcat consilierii locali Mircea {tefanovici şi Bakos Levente şi consilierul judeţean Szalkay Jozsef. (L.V.)

Echipe:

Lotul ziariştilor

Szucher Ervin – Kronika

Sorin Tanţoş – Pro TV

Florin Marcel {andor – Zi de Zi

Aurelian Grama – Ziarul de Mures

Ionuţ Oprea – Zi de Zi

Remus Butiurcă – free lancer

Szegedi Attila – Ziarul de Mureş

Lotul politicienilor:

Vlad Podar – Antena 1

Csegzi Sandor – viceprimar

David Csaba – consilier local

Bakos Levente – consilier local

Mora Akos – consilier judeţean

Ciprian Dobre – prefect

Szalkay Jozsef – consili

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 2 ore
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 2 ore
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 5 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Papa Francisc se simte mai bine. Va rămâne totuși în spital, deși este internat de peste o lună

HotNews acum o ora
Papa Francisc, care este internat la Roma de peste o lună din cauza unei duble pneumonii, trebuie să rămână în spital pentru a-şi continua tratamentul, deşi starea sa de sănătate s-a ameliorat treptat, a anunţat Vaticanul sâmbătă seara, potrivit AFP

Trump spune că este în curs o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor Houthi

News.ro acum o ora
Preşedintele american Donald Trump a declarat că a ordonat o acţiune militară „decisivă” împotriva rebelilor houthi din Yemen, declanşând o nouă ofensivă împotriva grupului susţinut de Iran, care a vizat căile maritime din Marea Roşie, relatează CNN

Elena Lasconi, întrebată cum ar aborda relaţia cu Donald Trump: Cu diplomaţie, cu curaj, cu privit în ochi, cu umor uneori/ Dacă l-ar invita în România: Nu cred că este o prioritate acum

News.ro acum 2 ore
Candidatul USR la Preşedinţia României, Elena Lasconi, a declarat că ar aborda relaţia cu preşedintele american, Donald Trump, cu diplomaţie, curaj şi umor şi a apreciat că ”nu este o prioritate acum” ca acesta să fie invitat la Bucureşti.

Superliga: CFR Cluj a învins cu 3-1 Dinamo în prima etapă a play-off-ului. Dan Petrescu a lipsit

News.ro acum 2 ore
Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-1, echipa Dinamo, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Superligii. Tehnicianul clujeniior, Dan Petrescu, a lipsit ca urmare a decesului mamei sale. Înainte de startu

Planul lui Macron pentru Ucraina: Trupe de pace, câteva mii de soldați pentru ”fiecare țară participantă”, plasate ”în puncte-cheie”

Ziare.com acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din ”câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE. Într-un interviu publicat

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum 3 ore
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Superliga: Farul a remizat cu Poli Iaşi, scor 0-0, în prima etapă a play-out-ului

News.ro acum 4 ore
Formaţia Farul Constanţa a terminat la egalitate, sâmbătă, pe teren propriu, scor 0-0, cu echipa Poli Iaşi, în prima etapă a play-out-ului Superligii. Farul: Buzbuchi – Sîrbu (Gustavo ’60), Larie, Bălaşa (Baptista ’80), Cr. Ganea – Vînă, Dican (N. P

Vremea

București
acum

17°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
mie.

2°/8°
Iasi
acum

dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
mie.

-1°/9°
Constanta
acum

17°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
mie.

1°/8°
Cluj-Napoca
acum

11°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
mie.

-1°/6°
Timisoara
acum

11°
dum.

6°/11°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°
mie.

-0°/8°