Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul „Laptele si cornul“ - cu lipsuri in prag de an scolar

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 august 2006 ·

Elevii din trei localitati vâlcene risca sa nu beneficieze de programul guvernamental „Laptele si cornul“, iar cei de la periferia judetului risca sa le consume alterate din lipsa frigiderelor in care ar trebui sa fie pastrate. Potrivit precizarilor facute de Mircea Predescu, seful Departamentului Economic din cadrul Consiliului Judetean Vâlcea, s-a ajuns in aceasta situatie din cauza indiferentei de care au dat dovada administratiile publice locale, precum si reprezentantii din conducerile institutiilor de invatamânt. „S-a organizat o noua licitatie pentru programul «Laptele si cornul» in urma careia au câstigat SC Vlasia SRL Pitesti si SC Diana Impex SRL Râmnicu Vâlcea, ambele pentru aprovizionarea si distributia de produse pentru elevii din unitatile scolare din judetul Vâlcea. La contractele incheiate fac exceptie localitatile Frâncesti, Pausesti si Vaideeni. Potrivit legii, acestea pot sa-si organizeze licitatii separat, cum au facut si in anii trecuti“, a declarat Mircea Predescu. Reprezentantul CJ Vâlcea a adaugat ca, pe lânga faptul ca nu vor beneficia toti elevii de programul guvernamental, exista locatii unde produsele nu vor putea fi pastrate in conditii bune. „In ceea ce priveste necesarul de frigidere pentru pastrarea produselor lactate si de panificatie la cele 83 de localitati care au transmis situatia, fata de un necesar de 409 frigidere, exista doar 153. Comunele Alunu, Boisoara, Copaceni, Maldaresti, Milcoiu, Pesceana, Prundeni, Stoilesti, Sirineasa si Susani nu au nici un frigider“, a declarat Mircea Predescu. Elevii din trei localitati vâlcene risca sa nu beneficieze de programul guvernamental „Laptele si cornul“, iar cei de la periferia judetului risca sa le consume alterate din lipsa frigiderelor in care ar trebui sa fie pastrate. Potrivit precizarilor facute de Mircea Predescu, seful Departamentului Economic din cadrul Consiliului Judetean Vâlc

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Naţionala României începe preliminariile Campionatului Mondial din 2026 pe teren propriu. Cum arată programul tricolorilor

Mediafax acum o ora
UEFA a anunţat programul meciurilor din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026, competiţie ce se va desfăşura în Statele Unite ale Americii, Mexic şi Canada. Tricolorii vor debuta pe 21 martie, pe teren propriu, împotriva Bosniei şi Herţ

Cât a încasat România din fondurile UE în exercițiul financiar 2021-2027. Precizările ministrului Câciu legate de programele la care sunt întârzieri

HotNews acum 3 ore
România a încasat 1,9 miliarde euro din fondurile structurale şi coeziune finanţate din exerciţiul financiar 2021-2027, iar gradul de absorbţie general o situează la nivelul mediei Uniunii Europene, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proi

Marko Bela, despre coaliția de guvernare a partidelor pro-europene: „Îmi amintește de momentul 1996”

HotNews acum o ora
Fostul preşedinte al UDMR, Marko Bela, a declarat, vineri, la Consiliul Reprezentanţilor Unionali (CRU) de la Târgu Mureş, că modul în care se conturează coaliţia de guvernare este un lucru „neobişnuit”, nefiind una pe bază de ideologie, ci pentru c

Casa unei familii din judeţul Botoşani a luat foc când mama şi fiica de 7 ani împodobeau bradul

News.ro acum 2 ore
Pompierii din judeţul Botolani au intervenit, vineri, pentru singerea unui incendiu produs la o locuinţă din Săveni. Focul a pornit de la coşul de fum, în momentul în care o fetiţă de 7 ani şi mama ei împodobeau bradul. ”O mamă şi fiica ei, în vârst

Marian Vanghelie şi un fost director al Economat Sector 5, trimişi în judecată de DNA pentru abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi complicitate la această infracţiune

News.ro acum 6 ore
Fostul primar al sectorului 5 al Capitalei Marian Vanghelie şi un fost director general al Economat Sector 5 au fost trimişi în judecată pentru complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave şi respectiv abuz în serviciu cu conseci

Un băiat de 10 ani a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin al aquaparkului din Oradea

Ziare.com acum 4 ore
Un elev de 10 ani, de la Şcoala Ginazială nr. 1 din Sânnicolau Mare, judeţul Timiş, a fost dus de urgenţă la spital, în stare gravă, după ce a fost găsit inconştient într-un bazin de înot al aquaparkului de la Oradea. El se afla acolo într-o excursi

UPDATE - Primăria Sector 4 a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că va avea loc un ”incident” la Club B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi” / Incidentul nu se confirmă - AUDIO

News.ro acum o ora
Primăria Sector 4 anunţă, vineri seară, că a sesizat Poliţia, după primirea unui apel care anunţa că, în 30 de minute, se va produce un ”incident” la Cluj B52 din Bucureşti şi se cerea evacuarea, ”ca să nu sufere şi oameni nevinovaţi”. Apelul preciz

Slovacia anunţă „negocieri extinse” pentru continuarea livrărilor de gaze ruseşti şi tranzitul via Ucraina

HotNews acum o ora
Începând de săptămâna viitoare, Slovacia va purta negocieri pentru a se asigura că va primi în continuare gaze ruseşti, după expirarea actualului contract de tranzit via Ucraina, au anunţat vineri oficiali guvernamentali, conform Reuters și Agerpres

Horaţiu Potra scapă de controlul judiciar

Mediafax acum 8 ore
Horaţiu Potra, cel despre care s-a spus că s-a ocupat de paza lui Călin Georgescu, scapă de măsura controlului judiciar. Decizia a fost luată vineri de Tribunalul Prahova.

Alte trei aeronave F-16, achiziționate de România, au aterizat în Baza 71 Aeriană

Ziua Constanta acum 7 ore
Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziționate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat vineri, 13 decembrie, în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu”, de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânătoare. Achiziția noului l

Vremea

București
acum

sâm.

-1°/4°
dum.

2°/7°
lun.

0°/6°
mar.

2°/9°
Iasi
acum

-5°
sâm.

-5°/3°
dum.

0°/4°
lun.

-1°/6°
mar.

6°/11°
Constanta
acum

-4°
sâm.

-4°/6°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
mar.

4°/10°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/2°
lun.

-3°/2°
mar.

1°/5°
Timisoara
acum

-2°
sâm.

-2°/3°
dum.

0°/5°
lun.

-0°/3°
mar.

4°/8°