Suita de articole interesante despre istoria Craiovei aparute in ultimul timp in Gazeta m-a indreptat si pe mine spre acest domeniu; atractiv, evident, fiindca prezentul ne ofera prea putine multumiri si satisfactii si de aceea trebuie sa le cautam in alte parti. M-am uitat si eu prin hârtoagele mele si am aflat ca la 1900 Craiova avea 38.600 de locuitori, dintre care 30.640 români, 152 mahomedani, 2.574 evrei, iar in rest bulgari, greci, sârbi, germani. Se intâlneau 282 de profesii liberale, 3.360 de meseriasi si negustori si 6.970 de analfabeti. Odata cu stabilizarea monarhiei si cu prestanta unor ministri de certa valoare, nu numai nationala, si corectitudine, prestigiul României in Apus s-a consolidat si a determinat ca multi cetateni ai tarilor occidentale sa se stabileasca in Craiova; in special medici, profesori, constructori. Se poate spune ca regele Carol si Bratienii au incercat sa realizeze ceea ce Petru cel Mare a vrut sa faca in Rusia; sa deschida o fereastra spre Apus. (Din pacate, dupa '44 noi am inchis aceasta fereastra si am deschis una spre Rasarit. Iar dupa '89 una spre Orient. Diferentele sunt semnificative). Am intrerupt aici redactarea acestui articol, cuprins de o tentatie de a ma plimba prin orasul de azi, in cautarea celui de ieri. Am luat-o prin spatele stadionului; cateaua moarta de acum o saptamâna era tot acolo; numai ca ii lipsea un picior. Am cotit-o pe Alexandru cel Bun; cele doua palate impunatoare ale unor romi sunt aproape gata. Lesuri de câini si palate de marmura; asta-i România de azi. Fatada din marmura roz si vernil imi aminteste de Trianon; acolo, in plus, gradinarii regali au muncit zeci de ani ca sa obtina plante ornamentale cu aceleasi nuante de culori ca marmura, astfel incât sa creeze iluzia ca fatada se oglindeste pe peluza din fata. Am luat-o apoi pe ElenaTheodorini. Cine mai stie ca ei i-a dedicat Verdi una din cele ma