Cel mai important premiu pe care-l acorda, anual, Parlamentul European este „Premiul Saharov pentru libertate de gândire“. Creat in 1988 - perioada in care „libertatea de gândire“ era o notiune pur teoretica pentru jumatatea de Est a continentului - Premiul Saharov e menit sa recompenseze (cu 50.000 de euro) persoanele sau organizatiile care se disting in apararea drepturilor omului, in Europa sau in lume. Poate ca e cazul sa ne amintim cine a fost Saharov - cel de-al carui nume premiul e legat. Fizician de renume mondial, Andrei Saharov a fost, mai intâi de toate, inventatorul bombei cu hidrogen sovietice. Ingrozit el insusi de potentialul distructiv al armei la care lucrase, Saharov incepe - in prima parte a anilor '60 - o munca de activist civic, incercând sa explice liderilor URSS capcana pentru umanitate pe care o reprezinta cursa inarmarilor. Trimite scrisori, face petitii, aduna adepti - nu foarte multi, dar suficienti pentru a-l transforma intr-o persoana suspecta in ochii KGB-ului si ai Kremlinului. Sabotat si tracasat de autoritati, mutat dintr-un domiciliu in altul si supravegheat tot timpul, Saharov infiinteaza, la inceputul anilor '70, un „Comitet pentru apararea drepturilor omului si pentru apararea victimelor politice“. Liderii politici si ONG-urile din Occident incep sa vorbeasca despre el, semnalând astfel Moscovei ca ar face o mare greseala daca l-ar face pierdut prin vreun spital psihiatric (asa cum se intâmpla, in tarile comuniste, cu multi disidenti). In 1975, fizicianul a primit Premiul Nobel pentru Pace, ceea ce face ca Rusia de azi sa se mândreasca, normal, cu Saharov, tot atât de mult pe cât URSS-ul de alaltaieri il persecuta. Din pacate, Saharov nu a mai apucat sa vada caderea comunismului in tara sa: el a murit, la 68 de ani, chiar in 1989, si a ramas ca un simbol al celor care au dat tarii lor nu numai un instrument de putere, ci si averti