Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cea de-a doua parte a lustratiei

Publicat in Observator Cultural, joi 31 august 2006 ·

In vara lui 2006 a inceput lustratia si in Romania. Cit va mai dura si cum se va sfirsi numai Dumnezeu stie. Ce trebuie sa evitam noi este ca, orbiti de circul executarilor publice, sa nu scapam din vedere ce ar putea aduce bun aceasta lustratie, daca tot o facem acum, dupa foarte mult timp. Pentru cei familiarizati doar cu dezbaterea pe aceasta tema poate parea ciudat ca vorbim aici despre lustratie atita timp cit se stie ca legea lustratiei (aceea propusa de liberali) nici acum nu a iesit din Parlament.

Dar macar jumatate de lustratie tot avem: deconspirarea informatorilor Securitatii.

Termenul de „lustratie“ provine din latina (unde trimitea la ideea de ritual de purificare) si a fost propus de cehi inca din 1991. El cuprinde doua aspecte: primul este acela de deconspirare a fostei politii politice, adica a Securitatii, directie in care am marsat si noi prin Legea Ticu. Cel de-al doilea se refera la caderea din unele drepturi politice a fostilor nomenclaturisti, activisti si „oameni care si-au abandonat profesiile lor pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta“ (Proclamatia Timisoara, Punctul 8). Cam acest lucru ar insemna cea de-a doua parte, fara de care ritualul de purificare nu poate fi complet sau eficient.

Lustratia are in principal doua implicatii. Prima este de natura morala si este implicatia pe care a mizat pina acum dezbaterea publica de la noi. Cea de-a doua este de natura practica si tine de adevarata reformare si modernizare (iesirea din relatiile de tip feudal) a statului roman: comunistii nomenclaturisti si activisti au avut acces nelimitat la beneficiile tranzitiei spre capitalism, implicati in retele de putere informale. Organizati in retele nodulare, fostii stilpi ai puterii comuniste au avut acces la resurse pe care le-au controlat, au avut acces la puterea polit

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTOGALERIE Cele mai spectaculoase ținute de la Gala Premiilor Oscar 2025

HotNews acum 47 minute
Gala Premiilor Oscar 2025 a avut loc noaptea trecută în Los Angeles. Pe lânge premii, ceremoniile Oscar aduc în fiecare an o seară de modă, vedetele de la Hollywood pregătind cele mai spectaculoase ținute demne de covorul roșu, notează CNN. Pe covor

Sute de blocuri din București rămân fără apă caldă și căldură. Care sunt zonele afectate

Ziare.com acum 52 minute
Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A. anunţă, luni, 3 martie, că în următoarele zile, până vineri inclusiv, 7 martie, vor fi făcute lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală. Intervenţi

Noi restricții de circulație pe Valea Oltului. Care sunt orele la care se poate circula liber pe DN7

Ziare.com acum 19 minute
Urmează noi restricții de circulație pe Valea Oltului (DN7), timp de aproximativ o lună, a anunțat Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). Circulația va fi afectată începând de marți, 4 martie, pe sectorul cuprins între

Cătălin Predoiu, despre o eventuală candidatură a lui Ilie Bolojan la prezidențiale: „Nu discutăm așa ceva” / PNL va cere discutarea în ședințele coaliției a candidaturii lui Victor Ponta

HotNews acum 47 minute
Președintele interimar al PNL, Cătălin Predoiu, spune că nu se ia în calcul o candidatură a lui Ilie Bolojan la alegerile prezidențiale din mai. El a vorbit și despre posibila candidatură a lui Victor Ponta, deputat PSD, și a spus că va discuta „ace

Un elev din București este cercetat de FBI. A aderat la o rețea internațională care își propune "prăbușirea actualei ordini mondiale" și distrugerea societății civilizate

Ziare.com acum 3 ore
Biroul Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite ale Americii a declanșat o amplă anchetă internațională care vizează "o rețea globală de persoane", din care fac parte inclusiv minori. Obiectivele declarate public ale grupării, care activează

Călin Georgescu ajunge luni în faţa judecătorilor, după ce a contestat controlul judiciar

Adevarul acum 2 ore
Călin Georgescu este aşteptat luni la sediul Judecătoriei Sectorului 1, unde a depus în urmă cu câteva zile o contestaţie la măsura controlului judiciar, în dosarul în care este cercetat penal pentru şase infracţiuni, printre care instigare la acţiu

Pentagonul dispune o întrerupere a operaţiunilor cibernetice împotriva Rusiei

Mediafax acum o ora
Această întrerupere intervine în contextul în care Donald Trump realizează o apropiere istorică de Moscova, iniţiată în jurul războiului din Ucraina. După ce a fost unul dintre principalii susţinători ai Kievului împotriva agresiunii ruse, Washingto

A început Postul Paştelui 2025. Patriarh: Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni

Mediafax acum 4 ore
Luni a început Postul Paştelui, cel mai lung şi mai aspru dintre posturi, care îi pregăteşte pe creştini de cea mai importantă sărbătoare, Învierea Domnului. „Nu postim pentru a fi văzuţi sau lăudaţi de oameni, ci postim ca să‑L iubim mai mult pe Du

O fetiță a rămas cu handicap grav după o perfuzie administrată greșit

Adevarul acum 36 minute
Spitalul Clinic Județean de Urgență Craiova a fost obligat de instanță să plătească daune uriașe pentru familia unei fetițe, care a suferit sechele grave după ce i-a fost administrată greșit o perfuzie.

Parchetul European Antifraudă, condus de Laura Kovesi, a investigat în 2024 fraude de 24,8 miliarde de euro, în mai multe țări europene

Ziare.com acum o ora
Parchetul European Antifraudă (EPPO), condus de Laura Kovesi, a realizat în 2024 un total de 2.666 de investigaţii active privind fraude fiscale de 24,8 miliarde de euro, care au vizat bugetul comunitar. Valoarea fraudelor găsite de procurorii europ

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/14°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

7°/18°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/6°
mar.

1°/11°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
Timisoara
acum

lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/17°