In vara lui 2006 a inceput lustratia si in Romania. Cit va mai dura si cum se va sfirsi numai Dumnezeu stie. Ce trebuie sa evitam noi este ca, orbiti de circul executarilor publice, sa nu scapam din vedere ce ar putea aduce bun aceasta lustratie, daca tot o facem acum, dupa foarte mult timp. Pentru cei familiarizati doar cu dezbaterea pe aceasta tema poate parea ciudat ca vorbim aici despre lustratie atita timp cit se stie ca legea lustratiei (aceea propusa de liberali) nici acum nu a iesit din Parlament.

Dar macar jumatate de lustratie tot avem: deconspirarea informatorilor Securitatii.

Termenul de „lustratie“ provine din latina (unde trimitea la ideea de ritual de purificare) si a fost propus de cehi inca din 1991. El cuprinde doua aspecte: primul este acela de deconspirare a fostei politii politice, adica a Securitatii, directie in care am marsat si noi prin Legea Ticu. Cel de-al doilea se refera la caderea din unele drepturi politice a fostilor nomenclaturisti, activisti si „oameni care si-au abandonat profesiile lor pentru a sluji partidul comunist si a beneficia de privilegiile deosebite oferite de acesta“ (Proclamatia Timisoara, Punctul 8). Cam acest lucru ar insemna cea de-a doua parte, fara de care ritualul de purificare nu poate fi complet sau eficient.

Lustratia are in principal doua implicatii. Prima este de natura morala si este implicatia pe care a mizat pina acum dezbaterea publica de la noi. Cea de-a doua este de natura practica si tine de adevarata reformare si modernizare (iesirea din relatiile de tip feudal) a statului roman: comunistii nomenclaturisti si activisti au avut acces nelimitat la beneficiile tranzitiei spre capitalism, implicati in retele de putere informale. Organizati in retele nodulare, fostii stilpi ai puterii comuniste au avut acces la resurse pe care le-au controlat, au avut acces la puterea polit