Intâia oara am ascultat Hevia tolanit pe inserate in fotoliul unui bun prieten. Atras de virilitatea melodioasa a sunetelor de cimpoi, gândurile au inceput sa marsaluiasca spre tinuturile Scotiei. Aveam sa aflu insa cu uimire ca Jose Angel Hevia este nascut in misteriosul principat de Asturia, ascuns in salbaticia Pirineilor, patria cidrului si a „la gaita“. Caci gaita se cheama cimpoiul asturian din care curg ingemanate printre sonoritatile celtice mixturi ciudate de muzica rock, pop si de ritmuri din Orientul Mijlociu. Debutând in 1999 cu albumul „Tierra de Nadie“, Hevia primeste de trei ori discul de platina in Spania. Desi greu de clasificat, nefiind nici de un stil pur celtic, dar nici o tipica muzica de relaxare, seninatatea pe care o transmite prin melodiile sale a adus farmec in multe alte seri in care am stat tolanit in fotoliul unui bun prieten. Cea mai buna licoare in care mi-am afundat vreodata buzele mi s-a dezvaluit in rigoarea monahala a unui beci de manastire. Trezite de aroma ametitoare a bauturii de un galben stralucitor, narile au inceput sa-mi freamate in preajma mirosului dulce-rotund de miez de livada de lamâi. Lichiorul de lamâie preparat in sudul Italiei cu stiinta si grija unui alchimist se cheama limoncello. Se spune despre reteta sa ca a fost daruita unui frumos pastor din Capri de catre insasi Venus. Amestecul compus din apa pura, alcool, zahar si coaja de lamâie se serveste aproape inghetat, iar voluptatea ce cuprinde cerul gurii degustatorului se poate asemui doar cu magia superbului cer napoletan. Aproape de negasit in estul Europei, de când am gustat intâia oara din limoncello am devenit supusul sau umil, trecând cu o frauduloasa inocenta peste granita câteva sticle la fiecare intoarcere acasa dinspre insorita Italie. Vinovata este mâna care mi-a intins primul pahar cu acest lichior superb... era mâna unui drag prieten. O melodie frumo