Chaque début de phrase peut présager de la suite. Mais il n’est pas tout. Il faut y mettre du sien et tacher de comprendre. S’y arrêter pour de bon, si cela en vaut la peine.
Michel Serres
Ceea ce surprinde comentatorii operei lui Jean-Claude Guillebaud, fie ca ei se afla in empatie cu acesta sau nu, este un dispozitiv special al enuntarii, intrucitva paradoxal. Exista, in mai toate cartile lui Guillebaud, ca si in editorialele din Sud-Ouest sau Le Nouvel Observateur, o forma a angajarii energice in prezentul imediat. Totusi, angajarea aceasta apare mai mereu in sens contrar opiniei majoritare.
Transparenta, de pilda, ca si exacerbarea ei – pentru a nu cita decit acest exemplu –, revendicata galagios in democratiile occidentale, poate deveni la fel de bine, spune Guillebaud, o transparenta totalitara. Ea raspunde, desigur, tocmai pentru a o preveni, opacitatii procedurale a regimurilor dictatoriale, insa are, deseori, tendinte opresive. Fervoarea pe care o presupune „competitia transparentei“ ii incearca, de fapt, pe foarte multi in zilele noastre, mai cu seama in mass-media. Un fel de a depune marturie, de a etala reactii, impresii, obsesii din afara oricarui orizont stiintific – toate acestea alcatuiesc, astazi, un principiu mediatic coercitiv. Gindul este strivit de emisia urletului in piata publica. Urletul ajunge, la rindu-i, sa fie o forma curenta de expresie. El a inlocuit, aproape fara sa ne dam seama, celelalte modalitati ale schimbului de mesaje dintre indivizi.
Exista, prin urmare, nenumarate capcane pe care agora le intinde celor ce intra in ea. Nici un principiu democratic nu este, de fapt, inviolabil. Cucerirea intimitatii, care era, pina nu demult, un astfel de principiu, cunoaste si ea, sub presiunea transparentei, o rasturnare de perspectiva. O rasturnare care nu prevesteste nimic bun, dupa Guillebaud, cac
