Maturitatea la care a ajuns Festivalul Televiziunilor Locale şi Producătorilor Independenţi se vede prin calitatea temelor alese pentru Workshop-urile organizate în aceste zile, cât şi prin calitatea invitaţilor. Teme actuale ca Jurnalistul în zonele de conflict", suştinute de Romeo Couţi director al TVR Cluj, Discriminarea în Presă", trainer Brânduşa Bianca, realizator TV sau "Noi tendinţe în politicile editoriale, la nivel mondial" ca şi studiu de caz susţinut de directorul editurii Tritonic Bucureşti, Bogdan Hrib, au adus la teatrul SCENA un public avizat, dornic de a afla cât mai multe noutăţi legate de aceste subiecte.
Cu toată ploaia de afară, cei interesaţi de tematica SIMFEST umplu spaţiile care găzduiesc fiecare eveniment în parte. Ziua de astăzi va fi una din cele mai pline ale festivalului. Începând cu ora 9.30, în incinta Teatrului Scena, se vor desfăşura o serie de noi workshop-uri pe diverse teme de larg interes. Despre "Viitorul ştirilor locale" va vorbi pe larg Charles Fletcher, MBE Edinburgh. Apoi de la ora 12.00, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale ROMPRES vor aduce în discuţie "Tendinţele mondiale în ştirile de agenţie. Ora 15.00 va aduce cu sine începerea prezentării proiecţiilor TV înscrise în festival, urmate de dezbateri. Iar la ora 21.30 va avea loc Gala de deschidere a SIMFEST 2006, urmată de proiecţii de filme documentare.
Iată doar câteva motive pentru care fiecare din cei interesaţi de această lume a televiziunii şi a producţiilor de televiziune, este aşteptat în aceste zile în cetatea medievală a oraşului. SIMFEST 2006, răspunde la toate întrebările.
Eugenia KISS
Maturitatea la care a ajuns Festivalul Televiziunilor Locale şi Producătorilor Independenţi se vede prin calitatea temelor alese pentru Workshop-urile organizate în aceste zile, cât şi prin calitatea invitaţilor. Teme actuale ca Jurnalistul în zonele de