Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Muncitoarele chinezoaice, sigilate la Bacău

Publicat in Adevarul, joi 31 august 2006 ·

Cele peste 100 de chinezoaice angajate la o fabrică de confecţii din Bacău sunt ţinute închise în incinta unde lucrează şi unde locuiesc, deşi au vize de lungă şedere şi permise de muncă. Cele peste 100 de chinezoaice angajate la o fabrică de confecţii din Bacău sunt ţinute închise în incinta unde lucrează şi unde locuiesc, deşi au vize de lungă şedere şi permise de muncă. Paznicii spun că până acum au fost mai multe tentative de escaladare a gardului, dar de fiecare dată chinezoaicele au fost prinse şi au revenit după gratiile groase. Atmosfera de la locul în care trăiesc şi muncesc aminteşte mai degrabă de imaginile văzute în filme, cu lagăre de concentrare bine păzite.

În urmă cu mai bine de o lună, o fabrică de confecţii din Bacău a solicitat Ministerului Muncii angajarea a peste 1.500 de chinezi. Primul lot de 67 a sosit în Bacău la mijlocul lunii iulie. În momentul de faţă, numărul a crescut la 185 persoane, care muncesc şi dorm în acelaşi loc, la periferia sudică a oraşului, fără posibilitatea de a ieşi din incintă. Agenţii de pază care de ceva timp au în grijă fabrica de confecţii patronată de un italian sunt stupefiaţi de restricţiile impuse angajaţilor. "Nici când eram în armată nu era aşa", spune un paznic. Cele două rânduri de porţi sunt închise cu lacăte şi, mai mult decât atât, este aplicat un sigiliu care poate fi desfăcut doar la schimbul de tură. "Patru persoane au încercat să sară gardul, nu pe tura mea, ci pe a unui coleg. Acum, de pe 1 septembrie, le dă la băieţi armament. Mi-e şi frică să mai vorbesc cu chinezoaicele. Este mai rău ca la puşcărie", a mai declarat paznicul. Conducerea firmei băcăuane nu vrea să permită nimănui accesul la muncitori şi nici să ofere prea multe informaţii. La Inspectoratul Teritorial de Muncă Bacău sunt înregistrate până în prezent 105 contracte de muncă, în limba română. Salariul unei angajate este de 10,6 mili

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 51 minute
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 44 minute
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Cod roşu de vreme rea în trei judeţe: Grindină de mari dimensiuni şi vijelii puternice

Mediafax acum 36 minute
Meteorologii au emis o avertizare cod roşu pentru localităţi din Gorj, Dolj şi Mehedinţi valabilă până la ora 21.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu viteze de peste 90 km/h, averse torenţiale şi frecvente

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum o ora
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Momentul cu Babasha, manelistul huiduit la concertul Coldplay, explicat de sociologul Alfred Bulai: „Interesul a fost să se creeze scandal”

Ziare.com acum 47 minute
Sociologul Alfred Bulai a comentat pe marginea subiectului „Coldplay și Babasha - cântărețul de manele”. În opinia profesorului de la SNSPA, organizatorii și artiștii britanici au apelat la un truc de marketing, așa cum s-a procedat și la alte eveni

Turcia crește cu 24% taxa de tranzit percepută navelor comerciale ce trec prin strâmtorile Bosfor și Dardanele

Ziare.com acum 2 ore
Guvernul turc a anunţat joi că va creşte de la 1 iulie cu 24%, până la 5,07 dolari pe tonă, taxa de tranzit percepută navelor comerciale care trec prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele, informează agenţia EFE. Ministrul turc al Transporturilor, Abdul

SUA, Marea Britanie și Canada avertizează că Rusia încearcă DESTABILIZAREA Republicii Moldova /„Împărtășim îngrijorarea președintelui Maia Sandu”

Gandul acum 31 minute
Statele Unite, Marea Britanie și Canada au condamnat, joi, activitățile subversive ale Rusiei împotriva proceselor electorale din Republica Moldova și au afirmat susținerea pentru a ajuta Administrația de la Chișinău să respingă ingerințele ruse. ”A

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 4 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum 4 ore
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

G7 a ajuns la un acord pentru un credit de 50 de miliarde de dolari destinat Ucrainei, din banii proveniți din activele rusești înghețate / Zaharova amenință cu un „răspuns foarte dureros”

HotNews acum o ora
Liderii statelor din G7, reuniţi în Italia, au ajuns joi la un „acord politic” asupra folosirii veniturilor rezultate din activele ruseşti îngheţate ca garanţii pentru deblocarea unui împrumut de 50 de miliarde de dolari destinat sprijinirii Ucraine

Vremea

București
acum

30°
joi

20°/33°
vin.

18°/25°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

19°
joi

16°/23°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

24°
joi

20°/25°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

19°
joi

14°/23°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°