I se întâmplă oare să nu poată dormi? Oho - şi încă cum, auzi întrebare! Insomniile, mai ales la vârsta asta şi cu îndeletnicirea asta, sunt regula! - şi ce face atunci, cu ce îşi ocupă, cu ce îşi omoară timpul? "Nu e noapte să nu mă trezesc. Primul lucru la care mă gândesc atunci e vârsta, vârsta mea. Atunci dau drumul la radio, apoi iau un deget de vodcă, un pic de pâine şi un vârf de salam..." Un deget de vodcă!
Cine vorbeşte, cine face această mărturisire cu toată simplicitatea? Nu e uşor, e cam imposibil de ghicit.
Nu prelungesc suspansul.
Vorbeşte, la apariţia operei integrale în Pléiade - vorbeşte, da, Nathalie Sarraute. Vârsta care-i vine în minte îndată ce se trezeşte noaptea - cam cere un deget de vodcă, dacă nu şi mai multe. Născută odată cu secolul, va împlini în curând 97 de ani. În convorbirea publicată într-o revistă, vârsta e pomenită o singură dată, în treacăt, nu se face caz de ea, atâta că marea scriitoare nu vrea să se lase fotografiată. Nu e o vârstă la care să te fotografiezi, în loc de asta iei un deget de vodcă şi puţin salam - şi deschizi radio-ul, fireşte că nu televizorul.
În anul în care s-a sfârşit, Nathalie Sarraute a continuat să scrie în toate dimineţile, câte o oră şi jumătate, dar în pat - şi nu la o masă de bistro, cum făcuse toată viaţa, până la 96 de ani. Vine o vreme când trebuie să-ţi schimbi obiceiurile... Nu mai frecventează bistroul din colţ? Ba da, dar nu dimineaţa, cu scrisul, ci mai în toate serile, cu prietenii...
Cu a ei figură "mare", dură - cu excepţia privirii -, înăsprită de secolul care a trecut peste ea, dar nu a izbutit să o înduplece, să-i ia ce este al ei, învelită în demult acelaşi şal alb, aşezată în pat, continuă să lucreze la o carte, şase decenii de la apariţia TROPISMELOR, câte o oră şi jumătate - nu mai mult - cine a citit-o ştie
