"Miliardar de imagini" ca odinioara Voronca, Alexandru Dohi* face parte din acea categorie de artisti totali la capataiul carora au stat mai multe Muze.
Caci in afara de poezie (la care adauga o specie personala de scrisori constituite dintr-un dicteu pluridisciplinar, degajat colocvial si interminabil), Dohi experimenteaza in domeniul graficii (desene din "picaturi de apa", cerculete si lacrimi de varii dimensiuni ce nasc imaginea descompunand-o in acelasi timp in trasee energetice definitorii), iar cine l-a vazut recitandu-si propriile poeme n-o sa uite niciodata inalta si insolita performanta actoriceasca (poza, voce, mimica, miscari) pe care o realizeaza parca intr-o doara.
Spre deosebire de intinsele "poeme torentiale" (nas al expresivei formule: prefatatorul Alexandru Lungu), pe care autorul si le-a raspandit prin reviste, neapucand inca sa si le stranga intr-o carte, poemele scurte, cum sunt cele din prezentul volum, penduleaza intre gnomicul esoteric ("deschis de-a pururi/ oricand poate fi orice/ niciodata nu este nimic/ se saluta acum" - PRINTUL) si prezenteismul haiku-ului ("piciorusele-n apa calda/ speriate de pestele rece/ repede alearga afara/ strivind castele de nisip" - COPILUL SI MAREA), forand in diafanul clipei ("rasul rosu se aude/ aerul cum il strabate/ floare surprinsa-n rugaciune" - PENDULAREA MIRESMEI), cufundandu-se in eternul tunel al cuvantului: "arabesc din nestiuta limba/ intetind arome de alge/ cand de obraz se sparg valuri" - Parul reginei in zori).
Din pacate, oricat de multe citate am da, ele nu sunt decat repere punctuale, melanjul savant de fluxuri ale Logosului care strabate de la un cap la altul intreaga carte nu poate fi nicicum aproximat.
Intrucat, fidel titlului si subtitlului (traduceri inchipuite din lirica popoarelor imaginare), fiecare din cele 50 de pagini are trei straturi de sensibilitate. Primul,
