Intrarea in Targul de Mai Multi sesizeaza, cu uimire, absenta istoriei in Bucuresti. Altii, adica acea categorie care afiseaza un aer de superioritate fata de orasul Miticilor, il acuza de absenta istoriei. Bucurestenii veritabili nu inceteaza sa atraga atentia ca asupra orasului se abate din cand cand furia oarba a demolarilor care-i sterg istoria din perimetrul sau. Ceea ce mai ramane in picioare dupa incendii, revarsari de ape sau cutremure este grabnic pus la pamant sub pretextul sistematizarii, modernizarii sau al foamei de spatii. Ultimul vizat de acest delir al demolarii este Oborul. Pe locul sau unii vor sa inalte un Mall gigant. Sunt convins ca respectivele minti scolite la gustul kitsch-ului ceausist sunt foarte mandre de ele insele.

Pas cu pas, Bucurestiul istoric a fost pus la pamant astfel incat cea mai veche cladire a sa dateaza cam din deceniul al patrulea al secolului al

XIX-lea si se afla undeva pe Strada Spatarului. Nu este un monument de arhitectura si nici nu a fost pastrata cladirea din nu stiu ce rezonuri istorice. Aleatoriul si norocul i-au harazit aceasta faima. Altfel, este un imobil oarecare din acel secol al XIX-lea, singuratic, usor intrat in pamant si care nu are nimic din nostalgia, grandoarea si respectul cuvenit unui fapt de istorie.

Ceea ce a fost istorie in Bucuresti se afla demult sub Casa Poporului. Acolo, in dreapta Dambovitei, pe dealurile destul de pregnante aici in campie, pe un teren nemlastinos dar si antiseismic s-a ridicat cetatea. Dealul Mitropoliei abia ca se mai sesiseaza azi ca a fost candva - si nu chiar foarte de demult - o inaltime suficient de dominatoare a imprejurimilor, iar Uranusul, dealul Cotrocenilor nu mai amintesc decat prin nume de ceea ce au fost odata. Tot acel Bucuresti, cu stradutele in panta, cu case cu un cat sau doua caturi, cu lumea aflata la a treia, a patra generatie de