O biserică bicompartimentată cu subtilitate şi eficienţă printr-un perete interior ca o lentilă armonios ornamentată, ce reflectă bidimensional un spaţiu generos în ordinea pietăţii, a comunicării, dar şi a rezonanţei fizice ori metafizice. O orchestră bicentenară, pe care timpul nu numai că a cruţat-o, absolvind-o să trăiască doar din amintiri, ci a şi vitalizat-o, investind-o cu acea înţelepciune de a aborda fiecare partitură deopotrivă cu prudenţă şi cu implicare. Aceasta înseamnă că "Pasdeloup" şi-a prezervat cu tenacitate şi acribie tinereţea de-a lungul deceniilor, deprinzând ştiinţa remanierii şi restructurării la timp, ştiinţă care ar trebui învăţată constant şi care lipseşte atâtor orchestre cu pretenţii. O "Séquence paraliturgique" pusă pe muzică de Giovanni-Battista Draghi, alias Pergolese, compozitorul cu o existenţă atât de meteorică, mort la 26 de ani, cel care a durat un Stabat Mater pe cât de riguros în depanarea secvenţelor contrapunctice solidare aceleiaşi stări afective (manieră tipic barocă), pe atât de graţios în revărsările melodice de o latină descendentă. O soprană şi o altistă ca doi îngeri ce se roagă cântând şi cântă rugându-se. Iar dacă toate acestea nu sunt de ajuns, aflaţi că la doi paşi de Saint-Etienne du Mont, unde orchestra "Pasdeloup", dirijată de François Boulanger, avându-le ca soliste pe Mary Saint-Palais şi Cecile Eloir interpretau Stabat Mater de Pergolese, studenţi şi poliţişti se confruntau violent şi, pe alocuri, chiar sângeros, ca şi cum n-ar fi fost altceva decât prelungirea muzicii cu alte mijloace şi, desigur, pentru alte vremuri.

*

1) Găzduită în ultimul timp de Carrousel du Louvre, MUSICORA este un imens ghiveci servit drept dietă muzico-cardiacilor de 21 de ani încoace, în speranţa că inimile celor câteva zeci de mii (!) de vizitatori-suferinzi se vor dovedi şi la ediţia următoare dependente