Se apropie privatizarea CEC, ultima din sistemul bancar si una dintre ultimele pe ansamblul economiei. Ca un corolar, aceasta se prefigureaza strict emblematica pentru intregul proces al privatizarii din Romania. Va fi practic o noua afacere proasta din toate punctele de vedere, indeosebi din punctul de vedere al consecintelor pe termen lung. Inainte de toate, privatizarea CEC va insemna iesirea capitalului autohton, probabil definitiva si irevocabila, din sistemul bancar din Romania. Daca acest lucru semnifica vreo reusita, atunci este vorba de una intr-adevar remarcabila, caci nu se cunoaste vreo tara de o dimensiune cat de cat semnificativa din Europa si din lume care sa-si fi lichidat toate pozitiile proprii din sistemul bancar. Oricum, faptul este in contracurent cu ceea ce se intampla in Europa in plan bancar, inclusiv in lumea occidentala pe care Romania si-a luat-o drept model si in al carei club doreste sa intre. De asemenea, privatizarea CEC ar putea consolida jenantul simulacru pe care privatizarea l-a constituit in Romania. In axa majora a economiei, ceea ce s-a numit "privatizare" a constituit, de fapt, in proportie cel putin de jumatate, un simplu transfer din proprietatea statului roman in proprietatea nu a unor firme private, ci a altor state: respectiv statul grec (OTE, care a preluat Romtelecom, fiind o companie de stat); statul francez (Gas de France, care a preluat Distrigaz Sud, fiind o companie de stat); statul italian (ENEL, care preluat Electrica Muntenia Sud, Electrica Dobrogea si Electrica Banat, fiind o companie de stat); statul ceh (CEZ, care a preluat Electrica Oltenia, fiind o companie de stat). Nici OMV - care a preluat Petrom si, prin incidenta, controlul exploatarii resurselor de titei romanesti si a jumatate din cele de gaze - nu este o companie tocmai privata, in masura in care statul austriac este principalul actionar (35%), in tim