Comentariile interminabile despre Securitate, agenţi, turnători, ofiţeri (acoperiţi, descoperiţi), reţele, patriotism etc. au trimis în planul al doilea discuţiile despre cauza adâncă a tragediei societăţii noastre. Maladia ultimă a lumii româneşti e comunismul. Avalanşa dezvăluirilor a fost provocată - să nu uităm - de hotărârea preşedintelui Băsescu de a numi o comisie care să-i ofere baza ştiinţifică pentru condamnarea flagelului de extremă stângă. Indiferent de "braţele" de care s-a servit bolşevismul (Securitatea, Miliţia, Armata), rămâne un fapt că marele rău l-a reprezentat ideologia. Ajunşi la putere, agenţii Moscovei şi-au perpetuat dominaţia prin crearea unui aparat represiv ce-şi are egalul doar în Gestapoul hitlerist. În practică, relaţia dintre partid şi serviciul secret era mai complicată. Personal, cred că Securitatea ajunsese, cu vremea, să domine totul. Nici măcar promovările pe linie de partid n-aveau loc fără avizul ei.
Textele ideologilor au jucat în permanenţă un rol primordial. Cine a avut răbdarea să urmărească metodele de lucru ale comuniştilor, va observa cu uşurinţă tactica adoptată: fiecare acţiune brutală era nu doar atent pregătită, ci şi anunţată dinainte, cât se poate de răspicat. Răsfoind presa anilor patruzeci şi cincizeci, scenariul violenţei se decupează cu o limpezime de cristal. Fie că e vorba de "chiaburii" deportaţi, de lichidarea partidelor istorice, de eliminarea opozanţilor, de impunerea modelului sovietic al exercitării puterii, partidul acţiona cu o determinare plină de energie. Vehemenţa verbală era doar preludiul acţiunilor fizice propriu-zise, care mergeau de la ponegrire la schingiure, şi de la încarcerare la crima bestială.
O despărţire de comunism trebuie să fie, mai presus de orice, o delimitare de practicile ideologice ale partidului. Slaba atenţie acordată rolului propagandei, centrarea ap
