În Cotidianul, pe şapte august ce trecu, domnul Andrei Pleşu semna articolul Constantin Noica a fost urmărit ca un obiectiv militar. Senzaţional, din partea redacţiei, cum se scrie acum.

Vreun ziarist, nu numai foarte, - foarte inteligent, dar şi dat naibii de citit, ar fi titrat, poate, Idiotul, ceva în genul ăsta, din lumea eroului lui Dostoievski. Sau a lui Cervantes, Don Quichotte. Ca o mănuşă i-ar fi venit filosofului cu Un sentiment românesc al fiinţei. Despre care, Cioran, când îl vizitasem, pe vremuri, la plecare, în pragul uşii, venind vorba de Noica, exclamase râzând ca un bucureştean, haios, de absurditate: Un sentiment paraguayan al fiinţei!

Am scris în Memoriile mele vechi, apărute. Nu ştiu cum, dar cred că nimeni nu a avut norocul să se afle în posesia acestei verbalităţi enorme a filosofului român, - cestălalt, nu românul.

Păcat. Altfel, articolul pe care Cotidianul a avut onoarea să-l publice, este tot ce poate da, ca nobleţe, un intelectual autohton despre un alt intelectual autohton, cel puţin la fel de valoros.

Despre sinceritatea acestui... Idiot, vasăzică, eminamente valah, pălmuit în primul an de puşcărie la Jilava, trimis ulterior de deştepţii lui Ceauşescu la Paris, lăsându-i cu gura căscată la Paris pe românii fugiţi, de-acolo, când pleda înaintea lor pentru cultura ţării comuniste, ...las-să fie, numai să fie cultură românească, că răul se duce! cică... (probabil atunci îl şi făcuse Cioran paraguayan!) - despre această sinceritate, donquişotescă, îmi permit eu să zic, domnul Andrei Pleşu are păreri emoţionante:

,Nu spunea securiştilor altceva decât ne spunea nouă, celor apropiaţi, sau, în străinătate, lui Cioran, lui Ierunca şi celorlalţi."

Dacă îl vom compara azi pe Constantin Noica, pe marele nostru învăţat trecut prin Biblioteca din Fanar, cu doamna Muscă,