Un film (Click) ne arata de curand ceea ce suntem pe cale sa devenim: maniaci ai controlului, care viseaza la o telecomanda universala pentru a-si trai viata ca intr-un home cinema, sarind pasajele plictisitoare sau repetandu-le pe cele mai placute. Problema e ca filmul nu e in totalitate SF.
Si in viata reala timpul, informatia, comunicarea sunt controlate cu ajutorul tehnologiei de care am devenit dependenti. In plus, e vorba de semne ale statutului social -in lipsa unui telefon mobil de "fite" cum am mai face diferenta intre top si middle manageri?
Nu de mult, cativa parinti americani observau un tic ingrijorator la copiii lor: cand ceva nu le convenea intindeau o mana si apasau cu degetul mare asupra celorlalte. Nu era altceva decat gestul automat pe care il faceau cu telecomanda atunci cand schimbau canalul.
Obisnuiti cu o realitate virtuala, ei credeau ca pot controla in acelasi fel si ce se intampla cu adevarat in jur. Pe de alta parte, sunt destule persoane mature care s-ar recunoaste in acesti copii sau in personajul din "Click" (Zapand prin viata).
Mihai Marin, jurnalist IT, nu se considera inca un "caz patologic", dar e constient ca e inconjurat de tot mai multa tehnologie pe care ii e greu sa o puna in ordine: "numai cand ma uit la cate cabluri trec prin camera ma ingrozesc".
Si Radu Ionescu, manager al unei firme de marketing online, marturiseste ca nu poate trai fara telefon si multiplele lui functii: agenda, internet, note (pinuri), muzica... Mihai ii adauga functia Bluetooth si chiar pe cea de telecomanda, foarte utila cand te uiti la un film la calculator. Dispozitivele care ne ajuta sa fim "in charge" sunt din ce in ce mai multe: de la telecomanda pentru iPod, la alarma de acasa, care "te suna" in cazul in care e declansata. Asa avem iluzia ca suntem intr-adevar stapanii propriului univers, ceea ce, aparent, face toti
