* Jean Carpentier, François Lebrun (coordonatori), Istoria Europei, Editura Humanitas, 2006. Istoria Europei se înscrie în marile proiecte dezvoltate de Şcoala franceză. Am avut pe rînd o Istorie a vieţii private, o Istorie a familiei, o Istorie a femeilor, o Istorie a tinereţii, o Istorie a Franţei etc. şi acum ni se oferă această sinteză asupra Europei.

Considerînd Europa spaţiul geografic situat între Atlantic şi Ural, autorii îşi propun să studieze mai degrabă acele evenimente care au dus la o "anumită identitate europeană", momentele importante din istoria acestui continent care au avut drept efect "emergenţa unei unităţi europene realizate nu prin forţă, ci prin consimţămînt", delimitări necesare, dacă ar fi să ţinem cont de faptul că cele peste 500 de pagini nu aveau cum să acopere o zonă atît de vastă, cu civilizaţii şi culturi cît mai diferite. De altminteri, "diversităţile" surprinse în capitole scurte se ascund în spatele unor titluri în care cuvîntul-cheie, cuvîntul care "uniformizează" este: Europa.

Prima "Afirmare a Europei" are loc acum 10 milioane de ani cînd primii hominizi sînt întîlniţi în Grecia, dar abia în mileniile IV şi III se poate vorbi de naşterea unei "civilizaţii europene rurale", succedată de "naşterea polisului" şi de un timp al experienţelor. Atena, Sparta, Roma vor defini şi vor pune în aplicare modele diferite de sisteme politice: regimul aristocratic, democraţia, regatul, republica, imperiul. Între Atena, "educatoarea Eladei", şi cucerirea Romei de către vizigoţi în 410 se impune episodul creştinării împăratului Constantin care va duce la apariţia "Europei Creştine". Dacă primele cinci veacuri se caracterizează prin vaste migraţii, războaie necontenite, campanii de evanghelizare ce au drept efect separarea clară între un Occident fărîmiţat, marcat de germanizare şi de cultura latină, şi un Orient restructurat, marc