Nadia - care ar fi justificat să fie în vreo clipă a vieţii importantă, conştientă de valoarea ei, poate chiar uşor fiţoasă - rămâne modestă şi animată de un profund sentiment de Nadia - care ar fi justificat să fie în vreo clipă a vieţii importantă, conştientă de valoarea ei, poate chiar uşor fiţoasă - rămâne modestă şi animată de un profund sentiment de patriotism.

Cel mai important eveniment monden al perioadei care se încheie a fost, fără îndoială, botezul lui Dylan Paul, fiul Nadiei Comăneci şi al lui Bart Connor. Chiar dacă s-a petrecut într-un alt colţ de lume, sau poate tocmai de aceea, creştinarea băieţelului celei mai mari gimnaste a României a reprezentat un punct de maxim interes pentru tot românul. Pentru că tot românul o iubeşte pe Nadia şi nu va uita vreodată măiestria ei pe bârnă, la paralele, la sol şi la sărituri, chiar dacă de la epoca în care smulgea ropote de aplauze şi note maxime au trecut vreo trei deceniiPe de altă parte, Nadia, oriunde în lume s-ar afla, nu uită niciodată de conaţionalii ei. Îi iubeşte şi îi respectă, iar faptul că ea va veni peste două săptămâni în România să serbeze botezul unicului ei fiu alături de cei care n-au ajuns din varii motive în Statele Unite demonstrează că îi pasă de cei de acasă. Că este în continuare ataşată de ei şi că nicio boare de aroganţă sau infatuare nu i-a tulburat sufletul în toţi aceşti ani în care a fost lăudată, admirată şi onorată de personalităţi din lumea întreagă. În timp ce pe plaiuri mioritice numărul snobilor, al penibililor şi al nonvalorilor cu pretenţii de VIP-uri creşte îngrijorător, Nadia - care ar fi justificat să fie în vreo clipă a vieţii importantă, conştientă de valoarea ei, poate chiar uşor fiţoasă - rămâne modestă şi animată de un profund sentiment de patriotism. Nu din acela fals şi trâmbiţat pe toate drumurile, ci unul evident, sesizabil în fiecare gest, fiecare vorbă ş