Pentru că într-o ţară a discontinuităţii, a veşnicului început de la zero, a zidului ce ziua se-nalţă şi noaptea se surpă, impune continuitatea timp de aproape o jumătate de secol. Poate că de aceea, simbolic, cere consolidarea şi renovarea Mânăstirii Argeşului, de care se leagă mitul jertfei zidirii.

Pentru că are curajul să-şi părăsească familia, ţara şi limba, de dragul unei mici ţări nesigure de la marginea lumii, pe care alţii au refuzat s-o conducă.

Pentru că vine aici incognito, iar din călătoria lui spre Bucureşti ar ieşi un film de aventuri plin de suspans.

Pentru că, de când a păşit, pe 8 mai 1866, pe pământ românesc, n-a mai existat nici o clipă în care să nu simtă că acest pământ este ţara lui şi să nu se simtă răspunzător pentru soarta ei.

Pentru că, abia sosit în Bucureşti, începe să ia lecţii de limba română. Pentru că principele Karl von Hohenzollern devine pur şi simplu Carol, iar Bucureştiul începe de atunci să devină Micul Paris.

Pentru că, după venire, cere imediat să vadă câteva jurnale şi se abonează, ca oricare cetăţean obişnuit, la toate ziarele româneşti, iar mai târziu, la fel, la Marele Dicţionar Geografic al României.

Pentru că, la Sinaia, la Peleş, are pe perete tabloul femeii ideale a secolului al XIX-lea, Zinca Golescu, mama fraţilor Goleşti. Pentru că îi scrie manu propria o scrisoare în care îi mulţumeşte pentru găzduirea la Goleşti şi îi trimite ei "la premičre photographie qui a été faite ici, ŕ Bucarest".

Pentru că, la 27 de ani, jură să fie credincios noii sale patrii şi rosteşte unul dintre cele mai dramatice şi mai adevărate discursuri politice din câte s-au spus vreodată: "Punând piciorul pe acest pământ sacru, am şi devenit român. ş...ţ Eu vă aduc o inimă leală, cugetări drepte, o voinţă tare de a face binele, un devotament fără margini