Reeditările arată că destinul unei cărţi e încă în formare. Scris în 1987, când autorul avea 30 de ani, şi subintitulat Eseu asupra formării, volumul Zbor în bătaia săgeţii al lui Horia-Roman Patapievici (ediţia a IV-a), oferă o teorie a devenirii spirituale a autorului său, un produs conştient, orientat spre construirea retrospectivă a unei personalităţi, construire bazată pe o selecţie subiectivă şi, implicit, suspectă de infidelitate, sinteza mai multor jurnale ţinute între anii 1974 şi 1985 oferind prilejul unei autobiografii incomplete, rezultatul fiind, după spusele autorului, portretul unei inexistenţe, segmentul temporal surprins fiind evacuat de datele obiective ale biografiei, pentru că cititorii se află în faţa unui individ ce afirmă şi vrea să dovedească faptul că mai mult a citit decât a trăit.

Carte monovalentă, Zbor în bătaia săgeţii se constituie într-un jurnal al memoriei, dar o memorie ce nu secretă realităţi, ci teorie : "Un lucru e cert: nu am decât memoria conştiinţei. (...) Căci eu nu îmi amintesc decât cum gândeam că eram, nu faptul însuşi" (p. 47), pe parcursul întregii cărţi cititorul fiind confruntat cu o adevărată mistică a vectorului cultural, menită să accentueze autonomia esteticului, primatul absolut al culturii ca univers al spiritului viu căpătând dimensiuni soteriologice într-o societate potrivnică afirmării individualului: "Căutarea originalului şi sentimentul că trăim printre cópii, iminenţa unei schimbări istorice care va antrena modificarea naturii umane, refuzul spaţiului public şi dispreţul pentru politica oficială, inflaţia ideii religioase de sens al vieţii, rolul eminent acordat culturii - toate acestea admit, probabil, o formulare mai sintetică: ne pusesem în cultură toate speranţele pe care oamenii societăţilor normale şi le pun, alături de cultură, în religie, economie şi politică"

(p. 7). Văzând