In mod surprinzator, ceea ce te poate indeparta de volumul Despre minciuna al lui Gabriel Liiceanu (Editura Humanitas) este coperta: neagra, brazdata de usoare striatii, cu litere "minimaliste" si cenusii. Daca, insa, il cunosti si-l admiri pe Gabriel Liiceanu din alte scrieri (sau din aparitii televizate, de ce nu), deschizi cartea, iar gestul iti e inca o data rasplatit. Volumul cuprinde un eseu, Despre minciuna, prezentat la Universitatea din Timisoara, in decembrie 2004, apoi la Universitatea din Oradea, in cadrul Conferintelor Microsoft, eseu care include o analiza a textelor Filoctet, de Sofocle si Hippias Minor, de Platon, plus o trimitere la Principele, de Machiavelli, ca si un eseu intitulat Minciuna si Romania si, in final, reproducerea fragmentelor analizate, din autorii greci. Textul din Filoctet face distinctia intre morala de prima instanta (in care nu poti castiga uzand de orice mijloace) si morala de a doua instanta (in care scopul scuza mijloacele). Textul din Hippias Minor reia intrucatva bipolaritatea Ahile-Odiseu, in figura iubitorului de adevar si-n aceea a mincinosului, venind cu ipoteza (socratica), "cumplita" pentru Hippias, ca "cel mai bun" este cel care poate face, cel mai performant, atat binele cat si raul. Omul politic modern apare, astfel, teoretizat, in textele lui Sofocle si Platon, si el este "un personaj de fractura", marcand momentul in care o societate accepta ca pentru a-si atinge anumite scopuri, orice mijloace trebuie sa devina tolerabile, inclusiv minciuna. Filozoful roman face legatura intre aceste texte antice si acela al Principelui, de Machiavelli, din sec. al XVI-lea, si pune in evidenta felul in care aceste texte isi dau mana, iar lumea moderna descopera morala de a doua instanta ca morala politica. Cheia justificarii faimosului adagiu "Scopul scuza mijloacele" este insa existenta unui bine comun, si nu privat, "binele ce