Cand eram in liceu, cea mai dorita fata nu era cea mai inalta. Nici cea mai apropiata de standardul 90-60-90. Nici cea mai citita (am glumit!). Era pur si simplu fata aceea care iti dadea sentimentul, atunci cand o conduceai acasa, ca nu mai e nimeni ca tine. Desi, in mod evident (dupa cum spunea lumea!), mai erau... cate unu-doi.
Cam asta e situatia si cu noul LG Chocolate. E cel mai fierbinte telefon al momentului - dar ce zic? - , al secundei. Fara sa fie nici cel mai destept, cel mai bine dotat, cel mai pavoazat cu cristale sau decorat art-nouveaux. Cum a reusit?
Cateva presupuneri: pare scump. Si exclusiv. In plus, a deschis o categorie noua: telefoanele cu senzori in loc de butoane. Dar, dincolo de toate, designerul lui n-a avut curajul sa experimenteze cu forme noi si cu concepte extravagante. N-a facut tastatura in cerc. N-a pus kilul de inox pe carcasa. N-a facut ecranul mobil, sa-l intorci pe dos ca un contorsionist. N-a pus GPS, player de televiziune digitala ori consola de jocuri (ehei, pe unde o mai fi Nokia N-Gage?). Pur si simplu a mizat pe dulcegarii. Ciocolata. Baton de ciocolata. Curbe. Unduiri. Erotism. Sex.
Cam la asta se reduce si industria mobilelor. Telefonul a ajuns un fel de organ sexual exterior corpului, pe care nu e rusine sa-l arati, oricat de opulent ar fi. Exista, fireste, telefoane de fete si de baieti. Telefoane sexy si telefoane serioase, maritate cu alte telefoane. Telefoane la prima vedere cuminti si virgine (ca si Chocolate) si telefoane cu ceva experienta (sa zicem Razor). Sunt telefoane cu MBA (SonyEricsson P990) si telefoane din popor, simple si virile (orice Nokia baton mai ieftin de 3 milioane!)... Telefoanele vorbesc despre noi si despre ce-avem de gand sa facem diseara. Si cateodata se inteleg peste capul nostru. Acum cativa ani (inainte sa ma insor, fireste!), telefonul Nokia 5110 a agatat un Ericsson mai
