Dacă volumul anterior Trădarea intelectualilor, pe care l-am comentat în numărul precedent, se deschidea cu un capitol privind "Vânătoarea de vrăjitoare", mai exact cu asanarea terenului de "fascişti", "legionari", "trădători", "mistici", "reacţionari" etc., cel de faţă, Reeducare şi prigoană, înfăţişează pe larg ofensiva politrucilor dogmatici împotriva "decadentismului" (modernismului), a poeziei "evazioniste" a "turnului de fildeş", a estetismului şi în genere a artei "descompuse" burgheze, "intrate în putrefacţie". Cam acesta era limbajul (primitiv) al tinerilor critici ideologi marxist-leninişti, formaţi la şcoala stalinistului A. A. Jdanov.
Ca să promoveze o literatură nouă, realist-socialistă, în fond mistificatoare şi propagandistică, era nevoie de suprimarea vechilor modele, adevăratele valori ale tezaurului clasic şi interbelic, ce deveneau pur şi simplu periculoase prin influenţa lor "malefică". Arta fusese înlocuită cu ideologia, libertatea scriitorului, cu "sensul unic", fără nici o putinţă de alegere. Ori "aderai", ori dispăreai. De aici, campania furibundă contra lui Arghezi, Blaga, Ion Barbu, ca să dau doar câteva exemple, stigmatizaţi cu cele mai defăimătoare epitete. Sarcina ideologizării este preluată, în 1947, ne informează, mereu cu exactitate, Ana Selejan, de Contemporanul şi Revista literară (redactor responsabil: M. R. Paraschivescu), dar problemele mari nu vor fi ocolite nici de Scânteia şi România liberă. Mai apoi, se adaugă Flacăra, unde articolele de direcţie, foarte combative şi ultradogmatice erau semnate de Mihai Novicov, acompaniat de o echipă, care nu se dovedea pe atunci mai prejos, formată din Ov. S. Crohmălniceanu, Ion Vitner, Mihnea Gheorghiu, I. Popper, Petru Dumitriu.
Să vedem totuşi în numele căror idei se ducea această încrâncenată ofensivă demolatoare. Unele au fost prezentate pe larg de Ana Selejan
