Ati vazut, cred, autobuzele acelea noi, marca Mercedes, cumparate de Primaria Bucurestilor. Ati observat ceva ciudat la ele? Nu, nu ma refer la faptul ca nu au aer conditionat. Uitati-va in fata, la sofer. Sunt niste bare intinse din spatele scaunului celui de la volan pana la jumatatea usii din fata. Asa ceva nu vedeti la nici un autobuz normal, occidental. Acolo se urca pe usa din fata, adica pe ambele jumatati de usa, prin fata soferului, care controleaza permisele si vinde bilete. La noi, datorita acelor bare, jumatatea usii din fata a devenit efectiv usa personala a soferului, prin care nu au acces calatorii. In cele mai multe autobuze, acest proces degenerativ a ajuns in stadii avansate. Soferul a pus geam si perdele, izolandu-se efectiv de pasageri. Omul sta acolo, in slapi si in maiou, si asculta "manele" cu tigara in gura. Si-a decorat cubul cu fanioane cu Rapid, afise cu Ana Lesko si cruci de plastic. Adesea, e insotit de rubedenii sau sta de vorba cu vreo cunostinta. Am vazut autobuze unde locatarul - imi e greu sa il numesc doar "sofer" - avea chiar si cateva ghivece cu flori. Minus gainile si potaia legata cu lant, acest microunivers este copia fidela a unei gospodarii de mahala. O enclava a Romaniei rurale incubata intr-un Mercedes alb care se plimba prin oras. Haideti sa discutam putina teorie, acum. In principiu, autobuzul e un spatiu public, iar soferul este un slujbas public. Dar e evident ca autobuzele noastre nu corespund precis acestei notiuni. Ele sunt un spatiu hibrid. In ceea ce era odata un spatiu public, a aparut un sector care este, efectiv, un spatiu privat. El a aparut prin ingradirea abuziva a spatiului public si coexista cu acesta. Rousseau afirmase, in Discurs despre originea inegalitatii, ca a existat odata un uzurpator care, cu complicitatea celorlalti sau datorita prostiei lor, a blocat, in beneficiu propriu, accesul la ceea ce era,