„Tatal nostru carele esti in Securitate, sfinteasca-se Angajamentul Tau, vie Militia ta politica in Interesul National!”. Pe scurt, asa ar putea suna rugaciunea preotilor pentru Securitate.
IPS Teodosie, controversatul ierarh din Dobrogea, spune ca nu a colaborat cu Securitatea decit in „probleme majore”. A semnat un angajament, dar a facut-o in numele interesului national si al sigurantei nationale. Ca sa isi apere, cum altfel, tara si neamul (nu plingeti inca!). Asa spune el; cu voce blajina si fara vreo urma de cainta in glas.
Asa erau timpurile, il completeaza oficiali ai BOR. Nici nu stim noi, cei de astazi, care ne aratam atit de inversunati cu clericii, habar nu avem ce vremuri aspre erau atunci. S.a.m.d.
Retorica aceasta este una putreda. Ea mascheaza una dintre cele mai simple modalitati de a evita o grava problema morala a Romaniei expediind-o in ambalajul lui „asa erau vremurile”! Nu e o strategie dezinteresata si nici de naivitate nu trebuie banuiti cei care o folosesc; e vorba mai ales despre liderii Bisericii Ortodoxe Romane.
A o evita si a asuma un trecut obscur (inca obscur) ar insemna ca aceia care conduc acum destinele BOR sa accepte ca, in comunism, Biserica nu a fost pina la capat, asa cum trebuia sa fie, o institutie a demnitatii, ci, vai, destul de mult, una a rusinii.
E bizar (dar nu de neexplicat) ca BOR este o institutie care traieste linistita cu pacatul (printre altele, cel al nemarturisirii si al minciunii) preotilor ei.
In loc sa-si incurajeze preotii sa se spovedeasca in fata oamenilor, fata de care au gresit, se apara si se ascunde in spatele unor „prezumtii de nevinovatie“ urmind acelasi joc de-a-v-ati-ascunselea pe care il practica, in exces, politicienii.
Ar fi mult mai simplu asa: de ce nu spun toti preotii in detaliu ce au facut in timpul comunismului
