Mi-am amintit zilele trecute ca am vazut acum cativa ani buni o emisiune pe un canal TV in care cupluri trecute de 35 - 40 de ani isi povesteau problemele legate de raportul de forta din cadrul relatiei. La prima vedere mi s-a parut hilar modul in care acei oameni erau in stare sa puna atata patima pentru a stabili locul in care sa asezi televizorul in camera si cat de tare sa ii dai sonorul ori legat de amplasarea masinii de spalat ori la ce etaj sa fie apartamentul. Nici unul nu ar fi vrut sa cedeze si ar fi fost in stare sa intrerupa relatia pentru ca celalalt nu face asa cum i se spune. Atunci am ras. Acum, dupa trecerea anilor trecand cumva prin campurile de batalie asupra culorii cuverturii de pe pat si a ceea ce inseamna "alimentatie sanatoasa", inteleg ca toate acestea sunt simboluri ale raportului de forte care inevitabil se stabileste intr-o relatie. Este un pic paradoxal acest lucru dar totusi adevarat. Poti pierde mult daca celalalt iti inhiba gandirea sau anumite dorinte. Poti pierde daca nu traiesti dupa valorile tale. Si atunci te intrebi daca asta inseamna ca celalalt a castigat? Nu. Formarea unui raport de forte este inevitabil datorita apropierii foarte mari. Poti accepta fara mari discutii un lucru care te jeneaza un pic. Repetabilitatea lui te poate insa scoate din minti. Oricum cred ca sunt necesare liniile de demarcatie care sa arate ce suporta fiecare, cat se poate cere de la fiecare in parte.Sa te certi pentru culoarea unei cuverturi sau pentru etajul la care ai vrea sa fie apartamentul? Nu pare prea tocmai normal. Dar nu si daca tii cont de faptul ca aceea este acolo zi de zi, ca poate sa iti creeze o anumita stare placuta sau din contra. Iar o viata mai buna este facuta din acest cumul de infinite mici detalii. Armonizarea preferintelor poate fi un lucru complicat. Oricat te-ai feri exista un grad de dependenta pe care il ai fata de celalalt