Slatioara, ziua trei. Aflu de la Andrei Blaier ca, pentru selectionarea filmelor in concurs, a facut o cura de vreo 200 de filme cu tematica, din care a trimis in concurs 99. Adica mult. Cica uite-asa iti face capul. Cred si eu, mai ales ca nu toate sunt extraordinar de nemaipomenite, adica, uite, de exemplu, acest film in care nu vezi altceva decat foarte multe femei imbracate cu haine largi, care merg pe strada cu o coronita in mana, cantand prelung. Acesta este un obicei de Ispas din zona Sibiului.
CIOCOLATA. In schimb, absolutamente remarcabil un film din Peru, "Maini de Ciocolata", despre acest tip pe nume Ciocolata, un percutionist de anvergura care spune ca, atunci cand canta, vede suflete in jurul lui. Imagini cu el in actiune. Are ochii inchisi in permanenta, iar mainile ii alearga fantastic. "Sunt in transa", zice, si remarc ca nu glumeste cand spune asta. E genul de om cu care empatizezi firesc, de cum il vezi si mai ales de cand il asculti. Chiar si vocea e nu-stiu-cum. Ambasadorul Peru in Romania, Elard Escala, membru al juriului, povesteste despre acest tip colosal cu un respect aproape cucernic. Jazzul e o filozofie a muzicii. E ca sportul pentru fumatori. Dupa trei flotari, cedezi infrant. Nu poti sa faci jazz de calitate superioara daca nu te cuplezi la altele. "Trebuie sa mori ca sa te nasti" - o remarca aproape ca o platitudine, s-a mai spus asta si-o sa se mai spuna. Ce-i da transcendenta unei astfel de remarce este experienta singulara a fiecaruia dintre noi. Pentru acest tip, Ciocolata, muzica este singurul soi adevarat de moarte prin care se regenereaza. A murit, de altfel, acum doi ani, iar domnul Escala povesteste ca dezolantul eveniment s-a transformat intr-un adevarat doliu national.
Sensibil, de o finete extrema, filmul lui Iulian Ursulescu, roman din Serbia, despre pasiunea pentru caii de rasa a unui batran din Banatul Sarbesc
