PSD a participat, timp de o saptamana, pe traseul Iasi Ð Vatra Dornei Ð Predeal, la o adevarata intrecere de consumat alcool, proba de viteza. Party-ul social-democrat a inceput joia trecuta, la Iasi, unde liderii partidului s-au adunat imediat dupa intoarcerea din concediu, cu gatlejurile uscate. De la Iasi s-au mutat apoi la Vatra Dornei, la Scoala de vara, unde baronul de Suceava Gavril Marza si deputatul local Petru Tarniceru au pus la bataie cam doua butoaie de vin - unul rosu si unul alb - si o damigeana de afinata. Deja fruntasi pe ramura, pesedistii, transformati in adoratori ai lui Bacchus, s-au bucurat de noile lor talente si la adunarea grupurilor parlamentare de la Predeal, unde au facut, joi noaptea, o "paguba" insemnata in crama hotelului in care au fost cazati. Ca urmare, spre dimineata, era mai simplu sa fie numarati cei care nu aveau probleme cu utilizarea limbii si a membrelor inferioare decat cei care s-au dus greu si impleticit la culcare. Unul dintre cei (putini) aflati in prima categorie, Viorel Hrebenciuc, declara ieri ca, in ceea ce-l priveste, "a ruginit de la atata apa plata"... In orice caz, Mircea Geoana are toate sansele ca inainte sa ajunga cu PSD la alegeri anticipate, sa-si duca partidul la dezalcoolizari anticipate. PSD a participat, timp de o saptamana, pe traseul Iasi Ð Vatra Dornei Ð Predeal, la o adevarata intrecere de consumat alcool, proba de viteza. Party-ul social-democrat a inceput joia trecuta, la Iasi, unde liderii partidului s-au adunat imediat dupa intoarcerea din concediu, cu gatlejurile uscate. De la Iasi s-au mutat apoi la Vatra Dornei, la Scoala de vara, unde baronul de Suceava Gavril Marza si deputatul local Petru Tarniceru au pus la bataie cam doua butoaie de vin - unul rosu si unul alb - si o damigeana de afinata. Deja fruntasi pe ramura, pesedistii, transformati in adoratori ai lui Bacchus, s-au bucurat de noile