Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am început demersul legal pentru a dovedi că n-am colaborat

Publicat in Adevarul, sâmbătă 2 septembrie 2006 · ·

În "malaxorul" campaniei de deconspirare a Securităţii a intrat şi Casa Regală. Numele AS Principele Radu apare pe o listă descoperită, în decembrie 1989, la sediul Comitetului Judeţean PCR În "malaxorul" campaniei de deconspirare a Securităţii a intrat şi Casa Regală. Numele AS Principele Radu apare pe o listă descoperită, în decembrie 1989, la sediul Comitetului Judeţean PCR Iaşi. Disidentul Liviu Antonesei a declarat că fostul actor al Teatrului Naţional putea fi "colaborator, persoană care a călătorit în străinătate sau un nevinovat pus din oficiu de vreun securist, ca să-şi facă norma". Prinţul Radu este hotărât să lămurească această situaţie. - Când v-aţi întâlnit cu Securitatea? - În 1986, când eram actor la Teatrul Naţional din Iaşi, s-a pus problema unui turneu în Israel, realizat în afara teatrului, cu doi mari actori din Bucureşti, Olga Tudorache şi Victor Rebengiuc. Din acest motiv, cu două sau trei luni înainte, am fost invitat la Securitate, unde mi s-a propus, cât se poate de politicos, colaborarea. Mi s-au solicitat în special informaţii externe. Eu am spus că îmi pare rău, dar nu pot face două profesii în acelaşi timp. şi că nu am calităţile necesare pentru aşa ceva. Nu a insistat. Securistul, care s-a prezentat "căpitanul Georgescu", mi-a mulţumit pentru vizită, a pus punct discuţiei, insistând că această decizie nu va afecta plecarea mea în turneu. Asta nu înseamnă că nu mi-a fost frică din cauza refuzului. - Cum aţi găsit sediul Securităţii? - M-a trimis securistul din teatru. În vederea plecării în Israel, mi-a spus: trebuie să ai o discuţie. Era o persoană notorie, colonelul Ionescu, care fusese într-o poziţie foarte mare în Securitatea din Iaşi şi ajunsese consilier juridic al teatrului. În acea vreme nu era uşor. N-am dormit toată noaptea, a doua zi mi-am anunţat părinţii unde sunt chemat, căci nu se ştia niciodată ce urmează. - Dacă pr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Iohannis „Ambasadorii UE au agreat aderarea completă la Schengen şi cu frontierele terestre, începând cu 1 ianuarie 2025“

Ziua Constanta acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a salutat printr-un mesaj pe pagina sa de pe platforma x agrearea de către ambasadorii UE a aderării complete a României la Schengen, începând cu 1 ianuarie 2025. "Un moment important azi pentru România! Ambasadorii UE au

Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România

Mediafax acum o ora
Pavel Popescu scrie pe Facebook, miercuri seara, că cere suspendarea TikTok începând de joi, 28 noiembrie. „Cer, începând de mâine, 28.11.2024, suspendarea platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului

Vicepreședintele CNA solicită demisia ministrului Digitalizării: „A fost la sediul TikTok să discute despre pregătirea alegerilor, fără să informeze autoritățile, fără mandat”

HotNews acum o ora
Vicepreședintele Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Valentin-Alexandru Jucan, i-a cerut miercuri demisia ministrului Cercetării, Inovării și Digitalizării, Bogdan Ivan, pe fondul scandalului provocat de promovarea masivă de care a avut p

Posibile riscuri la adresa securității naționale se vor discuta în ședința CSAT

Ziua Constanta acum 5 ore
Pentru data de joi, 28 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis, a convocat ședința Consiliului Suprem de Apărare a Țării. Ședința CSAT va avea loc începând cu ora 14:00, la Palatul Cotroceni. Potrivit Administrației Prezidențiale

Doi candidați la prezidențiale au cerut CCR anularea turului 1 al alegerilor. Motivele invocate

Libertatea acum 5 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) a primit cerere de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie 2024, se arată pe portalul instituției.

Este oficial! De la 1 ianuarie 2025, se majorează salariul minim brut pe ţară garantat în plată

Ziua Constanta acum 4 ore
Salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată se majorează la 4.050 lei lunar începând cu 1 ianuarie 2025 Potrivit Ministerului Muncii, Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, c

Ancuța Popoviciu, fosta judecătoare din procesul lui Vlad Pascu, a fost suspendată a doua oară pentru abateri disciplinare

HotNews acum 2 ore
Secția pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a dispus, miercuri după-amiază, suspendarea din funcție a judecătoarei Ioana Ancuța Popoviciu, care a judecat inițial dosarul accidentului din localitatea 2 Mai, pentru o perioad

Lamine Yamal a câştigat trofeul Golden Boy 2024. Vicky López primeşte trofeul Golden Girl

News.ro acum o ora
Lamine Yamal, fotbalistul în vârstă de 17 ani a echipei FC Barcelona şi câştigător al premiului Kopa, a primit trofeul Golden Boy 2024 din partea cotidianului italian Tuttosport. Trofeul i se acordă celui mai bun jucător sub 21 de ani din Europa. To

Călin Georgescu, mesaj cu trei zile înainte de alegerile parlamentare: Nu am niciun partid, nu simpatizez niciun partid nici parlamentar și nici neparlamentar

G4Media acum o ora
Călin Georgescu, candidatul cu mesaj pro-rus și anti-occidental care a câștigat turul 1 al alegerilor prezidențiale, a anunțat miercuri, cu doar trei zile înainte de alegerile parlamentare, că nu are și nu susține nici un partid. Declarația vine în

Lasconi: Am fost surprinsă de rezultatul alegerilor

Mediafax acum o ora
„Nu avem în fruntea SRI de mai bine de un an un şef, iar SRI, practic, se ocupă de securitatea cibernetică. Şi noi avem o grămadă de creiere minunate în ţara asta, care doar cu asta se ocupă, IT, soft. Nu se poate să nu-ţi dai seama că se întâmple c

Vremea

București
acum

mie.

4°/7°
joi

5°/7°
vin.

5°/9°
sâm.

5°/8°
Iasi
acum

mie.

1°/5°
joi

3°/9°
vin.

4°/5°
sâm.

4°/5°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

6°/9°
vin.

9°/12°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

mie.

2°/7°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

2°/5°
Timisoara
acum

mie.

3°/9°
joi

6°/11°
vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°