Incepand de anul viitor, pachetele de tigari comercializate in Romania vor arata la fel cu cele din tarile Uniunii Europene. In aceste conditii, se va schimba modul de inscriptionare a pachetelor de tigari cu avertismente despre consecintele consumului de tutun. Potrivit Ministerului Sanatatii Publice (MSP), prin promovarea Ordonantei de Urgenta pentru modificarea si completarea Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea si combaterea efectelor consumului produselor din tutun, ''legislatia romaneasca va fi complet armonizata cu cea europeana in privinta prevenirii si combaterii efectelor consumului produselor din tutun''.
Conform acestei ordonante, locurile unde trebuie tiparite avertismentele sunt pe cea mai vizibila suprafata a pachetului de tigari si pe orice ambalaj exterior al acestuia, dar nu si pe folia exterioara transparenta aditionala folosita in vanzarea cu amanuntul a produsului. De asemenea, in actul normativ exista si precizari privind modul de tiparire a avertismentelor - adica centrat, paralel cu marginea superioara a pachetului.
Conform directivelor europene care se vor aplica, de anul viitor, si produselor romanesti, fiecare pachet de tigari va fi inscriptionat cu un avertisment general: ''Fumatul ucide'', ''Fumatul poate sa ucida'' sau ''Fumatul dauneaza grav sanatatii tale si celor din jur''.
Acest avertisment trebuie sa ocupe cel putin 30% din aria externa a suprafetei vizibile a pachetului. De asemenea, va mai exista pe pachet si un avertisment aditional, unul din cele 14 texte prevazute in lista cuprinsa in anexa la Legea 90/2004.
Cel putin 10% din suprafata unui pachet il va ocupa si textul care indica continutul de gudron, de nicotina si monoxid de carbon din gazele masurate. Conform legislatiei europene, se stabileste si modul de tiparire, astfel incat avertismentul sa poata fi usor de citit si sa nu poata fi mascat prin