Ridicate de obicei in preajma târgurilor, spre a potoli setea oamenilor si dobitoacelor, fântânile de altadata asigurau apa pentru oraseni inainte ca primarul Romanescu sa inceapa demersurile pentru alimentarea cu apa a urbei. Pentru unii pare greu de crezut, dar pâna pe la 1905 craiovenii care nu stateau prea aproape de vreo fântâna publica isi cumparau apa de la sacagii. Cei 60 de sacagii craioveni de acum un secol vindeau „apa de Jianu, buna de baut“ cu zece bani ocaua si „apa de Obedeanu, buna de spalat“ cu cinci bani ocaua. Sacagiii au disparut imediat dupa ce a intrat in functiune sistemul de alimentare cu apa al orasului, gândit de cel mai de seama primar al urbei, Nicolae Romanescu. Pâna atunci insa, fântânile publice erau singura sursa de apa pentru localnici. Râul din mijlocul urbei Craiova n-a dus lipsa de apa in secolele trecute, fiind asezata chiar pe malul Jiului. Putini stiu insa ca râul trecea chiar prin centrul orasului de astazi. Albia râului ajungea in vechime pâna aproape de Biserica Oota (lânga Liceul „Traian Vuia“). Cam pe vremea razboiului de independenta, Jiul se revarsa pâna in locul in care se afla acum Medicina veche, iar in spatele Universitatii de astazi, pe unde circula tramvaiul, se afla un helesteu din care calugarii de la Biserica Ganescului, dar si târgovetii luau apa si peste. Dar orasul avea si multe fântâni, pentru ca in secolele ce-au trecut exista un adevarat obicei ca oamenii cu stare sa ridice o fântâna fie in timpul vietii, fie sa lase urmasilor prin diata (testament) o asemenea obligatie. Asa cum egiptenii aveau odinioara piramidele, ca semn al trecerii lor prin viata, românii aveau bisericile si fântânile. Orasul fântânilor Jiul ajungea odinioara chiar pâna aproape de Biserica „Sf. Dumitru“. In jos de biserica, in coasta dinspre actuala strada Câmpia Islaz, se aflau „cele sapte fântâni“, aproape de târgul vechi. Apa se scur