Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat, ieri, la Predeal, ca luni Biroul Permanent al partidului va adopta varianta legislativa proprie referitoare la siguranta nationala. De asemenea, Geoana a spus ca, "in perioada urmatoare, PSD va veni si cu o pozitie privind modificarea Constitutiei". Totusi, a precizat Geoana, acesta n-ar fi un moment bun pentru deschiderea unei dezbateri pe modificarea Constitutiei, deoarece exista riscul politizarii. Modificarea Constitutiei figureaza ca prioritate pentru strategia parlamentara a PSD si intr-un document elaborat de liderii grupurilor de la Senat si Camera Deputatilor, Ion Iliescu si Viorel Hrebenciuc. In document mai sunt enumerate, la capitolul prioritati, modificarea legislatiei privind organizarea si functionarea CNSAS, deblocarea activitatii Autoritatii Electorale Permanente pe baza cadrului legislativ actual, fara reformarea structurii de conducere a acestei institutii. In privinta CNSAS, Mircea Geoana a aratat ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca "a devenit o institutie care este folosita datorita algoritmului politic pentru a omori adversarul cel mai incomod". O alta prioritate este sprijinirea initiativei privind introducerea votului uninominal la alegerile parlamentare, propunere care se afla in prezent in discutia Comisiei de cod electoral a Parlamentului. In acelasi document elaborat de Ion Iliescu si de Viorel Hrebenciuc, liderii grupurilor social-democrate din Senat, respectiv Camera Deputatilor, se arata ca PSD nu are in vedere negocieri de alianta cu vreunul din partidele aflate la guvernare, eventualele formule de dialog cu partidele coalitiei de guvernare urmand a fi decise doar in perspectiva sustinerii unui guvern minoritar sau aceea a declansarii anticipatelor. Presedintele PSD, Mircea Geoana, a anuntat, ieri, la Predeal, ca luni Biroul Permanent al partidului va adopta varianta legislativa pro