Citesc in memoriile lui Gheorghe Magherescu, seful Biroului III Operatii de la Cabinetul Militar al Maresalului, despre o intamplare marunta, dar incarcata de semnificatii.
Soferul lui Ion Antonescu era un anume maior Caloenescu. "Devenise o figura nedespartita de Maresal" - noteaza autorul. "A condus masina acestuia din februarie 1941, fara intrerupere, in tara, pe front, pretutindeni". Maiorul fusese propus lui Ion Antonescu, dupa Rebeliunea legionara, de generalul Ilie steflea, la vremea respectiva, secretar general al Ministerului Apararii Nationale. Soferul Conducatorului se numea Joita si fusese la volanul automobilului in sinistra zi de 21 septembrie 1939. Gheorghe Magherescu scrie ca Joita se purtase ca un las, fugind si lasand trupul premierului ciuruit de gloante. (Dau sa notez mai departe. Insemnarile memorialistului nu ma satisfac. Sunt prea vagi. Am nevoie de lucruri mai exacte.
In Departamentul de Istorie Moderna a Romaniei - tin minte - sunt doua carti despre Armand Calinescu. Urc pe scarita, intind mana si iau, de pe raftul Regimul lui Carol al II-lea, volumul lui Nicolae Chivulescu, Armand Calinescu - om de stat si conducator de tara. Langa el se afla un alt eseu despre fostul dictator adjunct al lui Carol al II-lea, iscalit tot de Nicolae Chivulescu, sub titlul, Armand Calinescu - omul de otel al Romaniei. Punandu-le alaturi, pentru a vedea ce scriu despre chestia cu soferul, imi sare in ochi un paradox. Prima carte a fost tiparita la Editura Ministerului de Interne. Explicabil: Armand Calinescu a fost ministru de Interne sub preafericita dictatura a lui Carol al II-lea; Armand Calinescu a fost - cel putin fata de legionari - un "om de otel", genul de stab care place generalilor oriunde s-ar gasi acestia.
FUGA. Cea de a doua carte, in mare asemanatoare cu prima, a fost scoasa la Editura Lucman. O editura specializata, din cate stiu