Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fortati sa creasca

Publicat in GAZETA de SUD, luni 4 septembrie 2006 ·

Inrolarea lui Ungureanu in staff-ul tehnic s-a resimtit imediat, sedintele de pregatire devenind mult mai solicitante si diversificate. Adeptul unei bune pregatiri fizice, Nae Ungureanu si-a luat rolul in serios inca de la primul sau antrenament, alb-albastrii fiind supusi multor exercitii pentru marirea capacitatii de efort. Din „peisaj“ nu a lipsit nici mingea, insa „obiectul muncii“ si-a facut aparitia numai in finalul sedintei. Asa s-a intâmplat si vineri, si sâmbata, dar si ieri, când Dorel Stoica si compania nu au avut liber, lotul Universitatii fiind supus unui antrenament sustinut pe terenul secund al stadionului „Ion Oblemenco“, de la ora 11.00. Nimic nu a iesit din tipar, in ceea ce priveste „reteta“ prescrisa de tehncienii olteni, care, in ultimul timp, au pus mare pret pe viteza de reactie si de executie. S-au intors „stranierii“ Reveniti dupa amicalul dintre selectionata ligii si cea a stranierilor, Mircea Bornescu, Gabriel Velcovici si Joshua Rose si-au reluat locul in tabara alb-albastra, cei trei „stranieri“ participând la antrenamentul de ieri. Cu toate ca au cumulat ceva oboseala in partida de vineri seara, cei trei jucatori ai Stiintei nu au beneficiat de un program mai lejer fata de restul juvetilor, ei respectând cu strictete cerintele antrenorilor craioveni. Desi se preconiza ca si Ovidiu Stinga va ajunge in Banie ieri-dimineata si va superviza finalul antrenamentului, „principalul“ Universitatii urma sa ajunga in Craiova abia seara, deoarece si-a amânat plecarea din „Tara Lalelelor“ cu câteva ore. Nu sunt probleme medicale Daca la inceputul saptamânii trecute au existat si jucatori care au acuzat probleme medicale, cum a fost cazul lui Robert Saceanu si Josh Mitchell, lucrurile par sa fi intrat in normal. Inca de ieri, staff-ul medical a devenit „somer“, pentru ca ambii jucatori ai Stiintei s-au achitat de toate sarcinile impuse de tehnicieni

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump suspendă ajutorul militar pentru Ucraina. Președintele american așteaptă scuzele lui Volodimir Zelenski, după cearta din Biroul Oval

Ziare.com acum 2 ore
Statele Unite au decis să suspende ajutorul militar destinat Ucrainei, la doar câteva zile după o discuție tensionată în Biroul Oval între președintele american, Donald Trump, și omologul său ucrainean, Volodimir Zelenski. Informația a fost confirma

Prognoza meteo pentru luna martie. Cum va fi vremea și unde va ploua cel mai mult

Adevarul acum 53 minute
Luna martie vine cu temperaturi mai calde decât în mod obișnuit, inclusiv la munte. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni indică precipitații apropiate de normal, cu unele variații regionale.

Fostul primar general Gabriela Firea: „Bucureștiul rămâne capitala europeană a riscului seismic”

Adevarul acum 16 minute
La 48 de ani de la devastatorul cutremur din 4 martie 1977, Bucureștiul rămâne cel mai expus oraș din Europa la riscul seismic, atrage atenția fostul primar general Gabriela Firea.

Calendar-ortodox Sărbătoarea religioasă a zilei de marți, 4 martie 2025

Ziua Constanta acum o ora
Sfântul Gherasim de la Iordan a trait in secolul al VII-lea. Dupa ce s-a calugarit, s-a retras in pustiul Tebaidei unde a intemeiat un asezamant monahal, prezent si in zilele noastre. Atat de mult s-a impartasit de viata dumnezeiasca, incat si fiare

Percheziții în București și în 12 județe la o rețea care oferea permise de conducere și cărți de identitate false

Press Alert acum 25 minute
Foto: Arhivă Polițiștii și procurorii DIICOT fac marți 95 de percheziții în mai multe județe din țară la membrii unei rețele care ofereau contra cost permise de conducere și cărți de identitate false. Potrivit DIICOT, perchezițiile au loc în județel

Nicuşor Dan: Intrăm într-o perioadă globală în care o să apară tensiuni şi dacă vrei să ai pace trebuie să descurajezi războiul. Şi descurajezi războiul având o armată pregătită pentru război/ ”Nu se pune problema” ca SUA să-şi retragă trupele din România

News.ro acum 11 ore
Candidatul independent la Preşedinţia României Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că România trebui să îşi consolideze funcţionarea instituţiilor statului, inclusiv armata. ”Dacă vrei pace, trebuie să descurajezi războiul”, a spus Nicuşor Dan. Nicuş

Zelenski: Trebuie să oprim războiul - Ucraina colaborează cu SUA şi Europa pentru a instaura pacea

News.ro acum 2 ore
”Ucraina contează pe sprijinul Statelor Unite în eforturile sale de a instaura pacea”, a transmis pe X preşedintele Volodimir Zelenski, potrivit Ukrinform. ”„Ne continuăm activitatea cu partenerii noştri. Am purtat deja discuţii, iar alţi paşi urmea

OPEC+ va continua cu majorarea planificată a producţiei de petrol în aprilie – surse

News.ro acum o ora
OPEC+ a decis să continue cu majorarea planificată a producţiei de petrol începând din aprilie, au declarat luni trei surse din cadrul grupului producător pentru Reuters. OPEC+, care include membrii OPEC alături de Rusia şi alţi aliaţi, a redus prod

Israelul amenință Hamas: „Porţile iadului se vor deschide”, dacă nu eliberează ostaticii rămaşi în Gaza

Ziare.com acum o ora
Israelul a ameninţat luni, 3 martie, cu represalii violente dacă gruparea militantă Hamas nu returnează ultimii ostatici israelieni încă deţinuţi în Gaza, potrivit France24. Ministrul apărării spune că porţile Gaza vor fi încuiate, iar porţile iadul

Donald Trump se adresează marţi Congresului, pentru prima dată în actualul mandat. De ce este important şi despre ce este aşteptat să vorbească

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Donald Trump va rosti marţi seara un discurs în faţa unei sesiuni comune a Congresului, marcând primul său discurs important în faţa legislatorilor de la revenirea la Casa Albă. Discursul, aşteptat la ora locală 21:00 (miercuri, 4:00, o

Vremea

București
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

2°/12°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

7°/18°
Constanta
acum

mar.

2°/9°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-1°
mar.

-1°/10°
mie.

2°/13°
joi

3°/15°
vin.

5°/16°
Timisoara
acum

-1°
mar.

-1°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

7°/17°