Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Spor de fidelitate pentru gardienii din penitenciare

Publicat in Timpolis, luni 4 septembrie 2006 ·

De la 1 ianuarie 2007 functionarii publici cu statut special din sistemul administratiei penitenciare vor beneficia de o marire salariala. Conform unei ordonante de guvern, adoptata la finele saptamanii trecute, salariul de baza al celor care lucreaza in penitenciarele romanesti se va majora cu 11,75%. Noul act normativ mai prevede si alte drepturi pe care cadrele din puscarii le vor primi, noul sistem de salarizare devenind identic cu modelul salarizarii politistilor, care sunt tot functionari publici cu statut special. Astfel, conform noului act normativ, cadrele din sistemul penitenciar vor beneficia de un spor de fidelitate de pana la 20% din salariul de baza. Una dintre conditii insa este ca vechimea angajatului de fie de minimum cinci ani. Masura a fost luata atat pentru mentinerea numarului actual de angajati, cat si pentru atragerea de personal, mai ales ca in ultimii ani au parasit sistemul 1.200 de cadre. O alta modificare vizeaza majorarea fondului de premiere care va creste de la 5%, cat este in prezent, la 10%. Tot de la 1 ianuarie 2007, functionarii cu statut special din sistemul penitenciar vor avea dreptul la diferite ajutoare in caz de reorganizare a unor unitati, de reducere a unor functii, la pensionare sau in caz de accidente.

In prezent, cei care lucreaza in sistemul penitenciar beneficiaza de un salariu lunar de baza compus din salariul pentru functia indeplinita, salariul pentru gradul profesional detinut, gradatii, sporuri pentru misiuni permanente, indemnizatii de conducere si salarii de merit. De asemenea, cei care activeaza in locuri de munca deosebit de periculoase pot beneficia de sporuri de pana la 50% din salariul de baza. Toate aceste drepturi vor fi mentinute si dupa 1 ianuarie 2007.

In ceea ce priveste deficitul de personal care se resimte in majoritatea institutiilor de detinere din Romania, nici Penitenciarul cu Regim

Articolul in Timpolis >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Prima şedinţă CSAT din mandatul lui Nicuşor Dan are loc luni / Ordinea de zi: conflictul din Ucraina, forţele armate ale României pentru misiuni în afara teritoriului ţării în 2026, evaziunea fiscală, situaţia Salinei Praid

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se reuneşte luni, la ora 12.00, printre temele de pe orindea de zi aflându-se stadiul şi perspectivele conflictului din Ucraina, forţele armate ale României ce pot

Baricade în Belgrad în cea de-a doua noapte de proteste / Vucic: „Vor fi mult mai multe arestări pentru atacuri asupra poliţiei… nu este sfârşitul”

G4Media acum 33 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mii de manifestanţi antiguvernamentali au blocat în noaptea de duminică spre luni mai multe bulevarde din Belgrad, la o zi după o manifestaţie gigantică pentru organizarea de alegeri anticipate, rela

Rezultate finale BAC 2025. Notele după contestatii vor fi publicate azi pe edu.ro și pe HotNews

HotNews acum 44 minute
Rezultatele finale la examenul de Bacalaureat 2025, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate luni, 30 iunie, pe platforma oficială a Ministerului Educației – bacalaureat.edu.ro. Astfel, tinerii care au susținut bacalaureatul vor afla azi dac

Surse – Donald Trump va vizita centrul de detenție pentru migranți „Alligator Alcatraz”

Mediafax acum o ora
Măsura vine în contextul în care Trump a căutat să intensifice detenția și deportarea migranților, afirmând că este necesară după ce milioane de persoane au trecut ilegal granița în perioada mandatului democratului Joe Biden. Centrul a primit aceast

Acţiuni de peste 1 miliard de dolari vandute în ultimul an de directori ai Nvidia

Mediafax acum 57 minute
Peste 500 de milioane de dolari din aceste vânzări de acțiuni au avut loc în luna iunie, pe fondul creșterii record a prețului acțiunilor producătorului de cipuri cu sediul în California. Investitorii s-au întors în forță către acțiunile companiei,

Benjamin Netanyahu vorbeşte despre „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza / Între timp, alte 34 de de persoane au murit în urma atacurilor israeliene

G4Media acum 23 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a evocat duminică „oportunităţi” pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, unde echipele locale de salvare au anunţat că 34 de persoane au murit în urma atac

Administrația Trump pregătește un „permis temporar” pentru imigranții din anumite sectoare: „Lucrăm la asta chiar acum”

Adevarul acum o ora
Donald Trump susține că administrația sa lucrează la un plan care ar permite imigranților din agricultură și alte industrii esențiale să rămână în SUA cu un statut temporar.

VIDEO Incendiu puternic la un depozit de pe A1. A fost emis un mesaj RO-Alert pentru mai multe localități

HotNews acum 12 ore
Un incendiu de amploare a izbucnit duminică seară la o hală aflată într-un parc logistic situat pe autostrada A1, în județul Giurgiu. Focul a cuprins acoperișul, panourile fotovoltaice montate pe clădire, precum și interiorul depozitului, potrivit I

Donald Trump a găsit cumpărător pentru TIKTOK AMERICA. Tranzacţia va necesita acordul lui Xi Jinping

Gandul acum 10 ore
Donald Trump a declarat duminică, într-un interviu acordat postului Fox News, că a găsit un cumpărător pentru operaţiunile TikTok din SUA. ”Un grup de persoane foarte bogate” ale căror nume urmează să fie făcute publice în aproximativ două săptămâni

Marius Tucă Show începe luni, 30 iunie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/32°
mar.

20°/29°
mie.

18°/30°
joi

19°/32°
Iasi
acum

21°
lun.

16°/27°
mar.

13°/24°
mie.

13°/27°
joi

16°/30°
Constanta
acum

22°
lun.

22°/28°
mar.

19°/26°
mie.

18°/27°
joi

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

13°/27°
mie.

12°/29°
joi

16°/33°
Timisoara
acum

16°
lun.

16°/34°
mar.

18°/32°
mie.

16°/35°
joi

18°/38°