De mai bine de zece ani, un „gen“ nou s-a facut auzit in muzica româneasca - manelele. Aparuta pe un teren secat intâi de coralele „conducatorului iubit“, iar apoi destul de saturat de folk, rock - stiluri care pareau sfoiegite de mult pentru generatia „proaspata“ de tineri intorsi din Occident cu teschereaua plina - maneaua a prins incredibil de repede. Pe melodii „imprumutate“ de la prietenii sârbi, turci ori arabi, s-au confectionat versuri care sa miste inimile impietrite de pribegie. Nevasta, amanta, copiii - legitimi sau nu - prietenii, dusmanii, banii si valoarea, toate au fost puse cu maiestrie pe note muzicale care au facut sa freamate buricele pustoaicelor! Succes rasunator! Adrian Copilu' Minune - devenit Adi de Vito, Adrian Minune - a câstigat audienta mai mare decât toate zburatoarele Phoenix din lume! Discotecile, barurile, terasele, cluburile - ca s-au facut si din alea, desigur! - resturantele de o stea sau cinci din tarisoara noastra mica si de peste hotarele ei si-au dat boxele la maximum: Costi Ionita, Adi si Guta, regi si imparati neincoronati, Adi de la Vâlcea, Carmen Serban, Florin Salam si altii, nenumarati, au pus monopol pe decibeli. S-au lansat hituri, s-au scos pe piata „tinute“ specifice, s-a inventat un limbaj propriu manelistilor. S-a instaurat o moda! Ooooooof, viata mea... Cât de bine au primit adversarii aceasta noua „dictatura“? Este suficient sa aducem aminte vorbele „cavalerului limbii române“, George Pruteanu, care, in nenumaratele sale interventii in presa scrisa si televiziune, reusea sa fie de cele mai multe ori mai agresiv decât manelistii insisi. „Mucegaiul societatii“, „scursura“, „boala“, „muzica primitiva, de prost gust“ - sunt doar câteva dintre calificativele pe care lingvistul le-a adresat cu asprime manelistilor din toata tara. In aceeasi tonalitate, specialistii au incercat sa interzica manelele, solicitând chiar o le