Primăriei Bucureşti, problema stringentă, care nu suportă amânare, este însă "lipsa unui sistem coerent şi controlat de parcare".Astfel, municipalitatea a demarat o serie de proiecte privind Primăriei Bucureşti, problema stringentă, care nu suportă amânare, este însă "lipsa unui sistem coerent şi controlat de parcare".
Astfel, municipalitatea a demarat o serie de proiecte privind execuţia unor parcaje subterane, cu finanţare în regim public-privat, ce vor avea un rol decisiv "în descongestionarea traficului pe marile artere de circulaţie". Primul "calup" de parcări subterane va cuprinde Piaţa Presei Libere, Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Universităţii, Piaţa Domenii, strada Edgar Quinet şi bulevardul Magheru. Parcajul subteran Piaţa Universităţii este planificat să fie construit în doi ani şi presupune o investiţie totală de 12.491.580 euro. Vor exista locuri de parcare pentru 300 de autoturisme şi 25 de motociclete, pe trei niveluri desfăşurate pe o suprafaţă totală de 10.500 mp. Tot 24 de luni sunt "prevăzute" de municipalitate ca termen de finalizare a lucrărilor la parcajul din Piaţa Domenii. Mult mai redusă ca dimen-siuni decât cea de la Universitate, parcarea din Domenii va totaliza o investiţie de 11.145.981 euro şi va putea găzdui 188 de autoturisme.
Parcare-gigant în Piaţa Presei
Cele mai mari parcări subterane din Capitală vor fi construite însă în Piaţa Presei Libere şi în Piaţa Charles de Gaulle. Dacă în cea de-a doua zonă, municipalitatea are nevoie de 36 de luni pentru înfiinţarea unei parcări pentru 831 de autoturisme, în Piaţa Presei Libere, cu o investiţie mai mică, vor fi amenajate 1.633 de locuri de parcare, în doar 30 de luni. Astfel, dacă cele 831 de locuri de parcare din Charles de Gaulle, desfăşurate pe o suprafaţă de 56.970 mp, vor costa aproape 60 milioane de euro, parcajul din Piaţa Presei, pe o suprafaţă de 59.94