Mona Musca si Ioan Ghise au fost exclusi, sambata, din PNL. Cazul lui Dinu Patriciu urmeaza sa fie discutat in urmatoarea sedinta a Biroului Permanent al PNL. Mona Musca a fost exclusa din partid cu 62 de voturi pentru, 5 impotriva si o abtinere.
Deputatul Ioan Ghise a fost exclus din partid cu 56 de voturi pentru, 11 impotriva si o abtinere. Premierul sustine ca nu poate evalua pe moment ce pierdere de imagine va avea PNL, dar e convins ca pe termen lung va fi un plus de credibilitate pe care acest partid il va castiga. Excluderea celor doi a trezit si reactii adverse, in randul unor liberali sau fosti liberali.
Mona Musca a declarat ca isi cere scuze si iertare pentru ca a semnat acel angajament si sustine ca nu a realizat ca poate fi interpretat ca o colaborare cu Securitatea. Mona Musca renunta la statutul de euroobservator. Mona Musca a declarat ca i s-a cerut sa demisioneze, dar a refuzat.
In schimb, deputatul PNL a precizat ca i-a scris presedintelui Parlamentului European pentru a-l informa ca in locul ei va fi numit un alt euroobservator din partea PNL. Mona Musca a precizat ca a dat explicatii in fata Delegatiei Permanente (DP), dar nu a stat pana la incheierea sedintei pentru ca nu mai este membru al DP.
Deputatul Ghise sustine ca CNSAS a confirmat deja faptul ca el nu a facut politie politica. Ioan Ghise se considera o victima colaterala a scandalului Mona Musca. Liberalul spune ca, inainte de revolutie, a scris sapte note informative legate de mai multi cetateni libieni.
Elena Udrea acuza PNL de ipocrizie
Elena Udrea ii ataca, din nou, pe liberali. Fostul consilier prezidential acuza de ipocrizie actuala conducere a PNL, dupa decizia de excludere din partid a deputatilor Mona Musca si Ioan Ghise.
@N_P