faptul că există un conflict între legitimitatea preşedintelui şi prerogativele sale. Preşedintele, care este ales prin vot direct, are legitimitate, în timp ce primul-ministru nu are faptul că există un conflict între legitimitatea preşedintelui şi prerogativele sale. Preşedintele, care este ales prin vot direct, are legitimitate, în timp ce primul-ministru nu are legitimitatea votului direct", a spus ieri, la şcoala de vară a tineretului PD, Emil Boc. El a ţinut apoi să le demonstreze colegilor săi de partid că România nu este o republică semiprezidenţială, aşa cum susţin unii experţi constituţionali. Potrivit lui Boc, pentru a avea un astfel de regim ar fi nevoie de modificarea Legii fundamentale. El a arătat că, de exemplu, în Franţa, care ar fi, într-adevăr, o republică semiprezidenţială, preşedintele are dreptul să dizolve parlamentul. "Arma preşedintelui României este şi din acest punct de vedere fără foc", a apreciat liderul PD. Emil Boc a mai arătat că, tot în Franţa, în situaţii de criză, şeful statului poate lua decizii după consultarea parlamentului, în timp ce în România este nevoie de aprobarea Legislativului. În consecinţă, liderul democrat a declarat că actuala Constituţie ar trebui modificată, astfel încât să se extindă dreptul preşedintelui de a participa la sedinţele de guvern şi de a iniţia referendumuri. În prezent, acesta nu poate participa decât la şedinţe de guvern care au ca temă siguranţa naţională sau politica externă, la invitaţia premierului. În plus, şeful statului ar trebui să aibă dreptul de a dizolva parlamentul, a cerut Boc.
Preşedintele PD a mai anunţat ieri că ar dori ca, din 2008, parlamentarii să fie aleşi prin vot uninominal. El a apreciat că aceasta ar fi o soluţie pentru asanarea vieţii publice. Boc a spus că propunerea avansată de preşedintele Traian Băsescu - care a susţinut utilizarea unui sistem mixt între votul unin