3 Euro pe zi, cam asta este valoarea la care sunt estimati, conform statisticilor, mai mult de jumatate dintre romani, traitori, cel putin scriptic, din salariul minim pe economie sau din pensia care se invarte in jurul aceleiasi sume. In categoria 3 Euro intra, de fapt, doua subcategorii : una a romanilor a caror munca nu valoreaza poate nici atat, iar cealalta, a romanilor care isi autosubevalueaza munca sau accepta, fara sa cracneasca, sa le fie subevaluata si, cu toate acestea, vietile lor graviteaza in jurul ratelor, al datoriilor, al neajunsurilor de tot soiul.
O parte dintre acesti saraci ai Romaniei poate chiar merita sa traiasca din suma asta de nimic, pentru ca atata dau, la randul lor. Si ne referim la acei oameni ale caror vieti s-au ghidat dupa un motto pagubos - decat munca pentru un ban in plus, mai bine un venit mizerabil, ornat cu satisfactia tampita ca, doar mimand munca, au fraierit, si-au tras in piept angajatorii, sefii, pe care-i numesc exploatatori. Acestia sunt oamenii care, pentru saracia lor, injura pe toata lumea, de la patron la presedinte, mai putin pe ei insisi. Dar au satisfactia prostului lenes si fudul ca nu le dicteaza nimeni nimic. Nici macar ora la care simt ca-i ia cu ameteala cand trec pe langa o ghereta cu kebab ramas in raft de cu o zi in urma... Acestui gen de oameni, oricate credite in alb li s-ar acorda, rezultatul final ar fi acelasi.
Nedreptatita este, insa, cealalta subcategorie a romanilor traitori (sau viitori traitori) cu 3 euro pe zi, cea care munceste de-i ies ochii pentru acesti bani. Sunt cei care tac si accepta munca pe paine foarte putina, strategema care le afecteaza nu numai tineretea - ci mai cu seama le va afecta batranetea. Acestia accepta situatia fie pentru ca, intr-adevar, nu au alternativa profesionala, fie pentru ca nu au incredere in valoarea lor profesionala, excluzand atunci din start gasir
