E pace! Dezbinarea romaneasca s-a dezbinat si a plecat invinsa de un fel de a fi mai suplu si mai mlastinos. A aparut armonia pe care o cautam, fara spor.

In 1918, am reusit ceva national si statal: Marea Unire. Acum ne-a iesit ceva national si personal: conjugarea de caracter. Banuita de disparitie pe vecie, buna intelegere romaneasca a revenit, ermetica si circulara, ca un penitenciar. Noua noastra coordonare e psihica si mentala. Mai unica si mai avantajoasa decit insasi cota unica.

Lista e extraordinara, cioclopedica si apocaliptica: Mona Musca, ambasadoare civica a Vitoriei Lipan, Doctor Corneliu Vadim Tudor, instalator de ode in casa familiei Ceausescu, Arhiepiscop Teodosie, om al credintei in smerenia notei informative, Rudel Obreja, mare sportiv al denuntului cu manusi, acum presedinte al Federatiei de Box, Cristian Radulescu, deputat PD si patriot antiterorist, Dan Voiculescu, lider de partid parlamentar fara stirea electoratului.

Toti sustin ca au lucrat cu Securitatea, fara sa faca rau. Cu fiecare nota informativa si cu fiecare intilnire conspirativa, ei si-au proptit patria. Securitatea lor a fost o institutie onesta si o stavila in calea rauvoitorilor straini. Romani netezi si tricolori, informatorii au aratat spirit civic inca inainte ca turma sa se fi trezit, in decembrie ’89, ca are chef de libertate.

Ei au fost cetateni mai buni decit cei care n-au avut curajul sa faca pasul inainte si sa spuna da Securitatii. Ei au fost disidenti cerebrali si strategici. Teodosie, de pilda, spune ca a lucrat cu Securitatea, sever si doct, doar in probleme de stat, ca un diplomat care isi ofera serviciile, intr-un moment greu pentru tara.

Mona Musca sustine, demn si timp, ca un automat actionat de fise, ca n-a crezut ca angajamentul de informator poate fi inteles ca forma de colaborare cu Securitatea. Grupul