Nu stiu daca va mai amintiti - e mult de-atunci, parc-a trecut un veac - ca in primii ani de dupa revolutie aparusera doua partide "ecologiste", numite, parca dupa poamele livezii, MER si PER, si conduse de niste personaje pitoresti, Toma George Maiorescu si, parca, Dolfi Drimer, daca memoria nu-mi joaca o festa. La primele alegeri libere partidele-astea au obtinut un procent neasteptat de mare de voturi. Parlamentul s-a umplut de tot soiul de ciudati, Ministerul Mediului a fost, bineinteles, adjudecat de ecologisti, fireste prin domnul Frunzaverde (era epoca in care martienii, vacarii si bivolarii formau o stranie asezonare onomastica pe prima scena politica a tarii), si banala zicala "codrul e frate cu romanul" parea sa-si gaseasca o confirmare stralucita in ascensiunea romanilor verzi. Odata ajunsi la putere, fratii brazilor si-ai stejarilor nu s-au lasat pana n-au adus in tara j-de mii de butoaie cu deseuri toxice, asa ca la alegerile urmatoare nu i-a mai votat nimeni, de parca nici n-ar fi fost.
Si cu adevarat nici n-au fost. Ii votasera nu cine stie ce comunitati constiente de gaurile de ozon din atmosfera, ci gospodine care se gandisera: decat sa votez politicienii corupti, comunisti ca Iliescu sau fascisti ca Ratiu, mai bine merg cu astia care sunt cu natura, cu lacurile, cu padurile, cu cerul albastru... astia rau n-au cum sa faca...
Exact aceeasi gandire explica si de ce biserica este intotdeauna pe locul intai intre institutiile in care romanii au incredere. Pai ce sa fie rau cu cele sfinte? Guvernul, parlamentul, politicienii se dau in stamba la televizor, se-nghiontesc, se balacaresc, iau lefuri strigatoare la cer si la populatie nu se gandesc, ca n-are lumea ce manca... Pe cand soboarele de preoti, batrani venerabili, cu patrafire stralucitoare, cu barbi pana la brau, toata ziua se roaga pentru binele obstesc, nu mai prididesc sa sfinteasca
